ComenteazăLibertatea.ro: Domnule Ioaniţoaia, nu aţi obosit să practicaţi această profesie? Nu v-a venit niciodată să vă lăsaţi?
Nu mă pot lăsa pentru că îmi trăiesc ambii părinţi, care au nişte pensii de nimic, şi pentru că încă mai am nevoie de bani.
Cum percepeţi această criză economică teribilă din punctul de vedere al presei?
E logic că lucrurile merg rău pentru presă atâta vreme cât din cauza incapacităţii economice, bugetul de publicitate a scăzut în mod dramatic, cu 60 % de la an la an iar ziarele o duc tot mai greu. Acum se mai aude o prostie, cum că ar urma ca ziarele să fie supravegheate de CNA. Nu mă pot pronunţa până nu văd proiectul de lege dar nu înţeleg de ce i-ar mai trebui un stăpân presei scrise. Presa, în mod logic, are propriul ei control, care dacă nu funcţionează, te duce în jos. Să găseşti încă un căpăstru pentru presă mi se pare o aiureală. Ca şi povestea cu drepturile de autor, o altă aiureală.
„Nu mi se pare în regulă că primul care decontează problemele economice este cetăţeanul”
Despre aceste politici de austeritate ce credeţi?
Ţara o duce greu, sunt de acord că trebuie făcute sacrificii. Dar primii care trebuie să răspundă sunt guvernanţii pentru că ei sunt cei care au dus ţara până în pragul falimentului. Nu noi cetăţenii suntem vinovaţi. Noi suntem numai efectul, cauza e în altă parte. Primul care decontează este cetăţeanul, or asta nu mi se pare în regulă.
Cum aţi descrie „românul”?
Un amărât care speră tot timpul să fie mai bine. Românul ar vrea să muncească, dar din păcate n-are unde.
Cum vedeţi viitorul presei scrise?
Este sub semnul întrebării, ca să fiu amabil. Am citit că New York Times, un monument al presei, vrea să renunţe la ediţia tipărită. Dacă ei sunt în situaţia asta, ce să ne mai mirăm? Viitorul presei scrise nu este deloc luminos, lucrurile sunt serioase dacă cei de acolo se gândesc la asta. De regulă, ce începe în stânga hărţii vine şi încoace încet-încet, bate vântul dinspre Occident. În orice caz, presa este într-un moment nefericit.
Presei online din România ce corecturi i-aţi aduce?
E încă oarecum la început. Dar are avantajul că este mai uşor pentru cititor să stea acasă în faţa calculatorului decât să meargă în arşiţă sau pe ger să-şi cumpere ziarul. Probabil că acesta va fi viitorul iar cine nu se adaptează din mers, pierde trenul. În presă, dacă ai pierdut trenul, altul nici nu mai vine.
V-aţi gândit vreodată că veţi ajunge unde sunteţi acum, unul dintre cei mai respectaţi jurnalişti sportivi?
Sunt asta datorită vârstei, sunt unul dintre puţinii care mai fac gazetărie. Ţopescu s-a dus la Parlament, Horia Alexandrescu se mai vede dar se manifestă destul de puţin, Graur, de voie, de nevoie, s-a retras, Nistorescu a ieşit de pe print şi a trecut pe Internet…
S-ar fi putut Ioaniţoaia fără Tolontan şi Tolontan fără Ioaniţoaia?
Eu zic că ăsta este lucrul cel mai bun pe care l-am făcut în viaţă, dincolo de cărţile mele, de emisiunile şi de articolele mele. Faptul că am reuşit ca acum 19 ani să pun pe picioare o echipă, care funcţionează şi astăzi, cam cu 60 % din garnitură. Tolontan este nu numai un şef de generaţie ci şi cu mult mai talentat decât am fost noi la vârsta lui. Ca şi calitate jurnalistică, este de departe cel mai bun iar eu sunt mulţumit că a rămas aici şi iată că lucrăm împreună de 16-17 ani.
I-aţi simţit talentul de la bun început, de la prima impresie?
Eu n-am multe calităţi, nu mă pricep la multe, dar cunosc oamenii. Să-l remarci pe el nici nu era foarte greu. Când am plecat de la Sportul Românesc la Pro Sport, am plecat practic cu toată echipa şi ar fi trebuit să menţin aceeaşi conducere. Pe vremea aceea, Tolontan era un simplu redactor. Dar l-am pus redactor-şef după mutare, moment în care unii mai vechi în redacţie au fost foarte surprinşi. Lumea se schimbase iar el nu mai avea nevoie să parcurgă toate etapele prin care trecusem eu. De exemplu, am scris cronica primului meci de Divizia A după un an şi jumătate de la angajarea la ziar. Trebuia să faci o ucenicie, care sigur că nu prindea rău, dar era împinsă mai mult decât s-ar fi cuvenit în timp. Acum, avem băieţi care scriu despre echipa naţională la doar 6 luni de la angajare. Realitatea de astăzi e cu totul alta decât cea trăită de mine atunci când m-am apucat de meserie.
De ce are nevoie un jurnalist foarte bun?
În profesia asta, dacă nu i te dedici foarte tare, dacă nu i te subordonezi, nici nu faci o carieră deosebită. Sigur, talentul are un rol foarte important, ca în orice meserie artistică, dar devotamentul, aplicaţia şi perseverenţa înseamnă şi ele foarte mult. Talentul nu se învaţă, dar poţi deveni un ziarist foarte bun şi dacă nu te-ai născut cu el. Ca să devii însă un jurnalist excepţional, trebuie să ai şi acel har, cel pe care îl simţi cu uşurinţă dar e greu să îl explici.
Ce vă mai amintiţi despre primul articol pe care l-aţi scris?
Eu am prins epoca, la „Sportul popular”, în care se tipăreau 600.000 de exemplare, fiind singurul ziar de profil, dar care nu se găseau nicăieri. Primul articol care mi s-a tipărit a apărut de Crăciun, care pe acea vreme nu se sărbătorea, şi am căutat ziarul timp de două ore prin tot Bucureştiul. din întâmplare, era primul meu articol dar era şi primul material despre Iordănescu. L-am găsit până la urmă la o agenţie Loto. Astăzi ziarele stau pe tejghea tocmai pentru că lumea s-a schimbat. Nu neapărat în bine, nu neapărat în rău, dar s-a schimbat.
„N-aş fi plecat niciodată din presă, nu ştiu să fac altceva”
Aţi avut vreodată ocazia să plecaţi din presă şi să preluaţi o funcţie la un club de fotbal?
N-am avut oferte concrete. Dar oricum n-aş fi plecat niciodată. Pentru că nici nu ştiu să fac altceva, nu ştiu să bat nici măcar un cui. Ăsta e singurul lucru pe care l-am învăţat şi pe care eu am impresia că-l fac bine. Nu e treaba mea să mă apuc să devin preşedinte de club.
Credeţi că aţi fi condus la fel de bine un ziar de tip tabloid?
Nu cred că se potriveşte comportamentului meu un tabloid. După părerea mea, normalitatea are un rol foarte important în viaţă, lucrurile obişnuite sunt esenţiale.
Citiţi ziare de tip tabloid?
Nu sunt un adept al acestui gen de presă, dar citesc tot felul de ziare. Presa din ziua de azi a ajuns să ofere cititorului ceea ce crede că ar vrea acesta.
Ştiţi cine este Bianca lui Bote?
Păi cine Dumnezeu nu ştie?
Nu aţi întâlnit-o nicăieri până acum pe Bianca Drăguşanu?
Nu şi nu cred că ar fi o pierdere. Bănuiesc că nici pentru ea. Bianca Drăguşanu şi Simona Senzual nu intră în aria mea de preocupări. Nu înseamnă că le dispreţuiesc, dar aparţin unei alte lumi.
„Nici astăzi nu ştiu dacă am făcut bine că m-am lăsat de fotbal”
Aţi practicat vreodată un sport?
Am jucat fotbal la Giurgiu iar apoi am venit aici, la juniorii Sportului Studenţesc, unde l-am avut coleg pe Rămureanu, viitorul mare portar al Rapidului. M-am lăsat foarte repede pentru că pe vremea aia se punea problema „fotbal sau şcoală”. Cum din fotbal nu se câştiga aşa cum s-a întâmplat ulterior, mai ales după Revoluţie, tatăl meu, medic, mi-a spus să las bătutul mingii, să n-ajung un golan şi să mă apuc de şcoală. Nici astăzi nu ştiu dacă a fost alegerea cea mai fericită pentru că unii care se pricepeau ziceau că aş fi avut talent. Pe de altă parte, nu eram genul căruia să-i placă să se antreneze prea tare. Nu exista nici acest ideal, să te faci fotbalist, să te transferi la o echipă mare şi să faci avere. Atunci totul era închistat, limitat. Şi atunci am ales şcoala.
Dar un alt sport în afară de fotbal?
În şcoală am făcut şi ceva baschet, eram conducător de joc dar nu m-a atras foarte mult acest sport. După aceea, am avut probleme cu ochii, o miopie pronunţată, şi atunci şi asta m-a îndepărtat de sport. Acum mai practic înotul, am o piscină acoperită, dar mult mai rar decât mi-aş dori. Mi-a plăcut foarte mult şi să şofez, am şofer dar mai mult stă el pe locul din dreapta decât mine.
„Un jucător ca Hagi se naşte o dată la 100 de ani”
Mai avem şanse să vedem echipa naţională la un turneu final?
În momentul în care Hagi s-a retras, le-am spus colegilor mai tineri într-o şedinţă că vor avea neşansa să nu mai prindă mari succese ale naţionalei, aşa cum am făcut-o eu. Cred şi am spus-o şi atunci că un fotbalist ca Hagi sau ca Dobrin se naşte o dată la 100 de ani. Iar o generaţie de aur ca cea pe care am avut-o o dată la 50 de ani. Faceţi un calcul şi vedeţi cât mai aveţi de aşteptat.
Este vinovată şi Federaţia în vreun fel?
Este vinovată pentru că vrând să o servească pe CFR Cluj, cred eu, a permis importul de jucători într-o manieră abuzivă. Nu se poate ca o echipă cum e Clujul sau Vasluiul, să joace cu 9 străini şi 2 români. Asta îngustează automat aria de selecţie, de unde să-ţi mai vină jucători pentru naţională?
Răzvan Lucescu trebuie să continue ca selecţioner?
Şi la Răzvan e o vină pentru că, aşa cum am scris, el a întârziat această operaţiune de reconstrucţie. A tot încercat, a tot testat jucători, dar pe de altă parte nu este normal să aştepţi 11 meciuri ca să-l titularizezi pe Deac, 12 pe Torje şi 13 ca să-l titularizezi pe Bogdan Stancu, jucători pe care i-a băgat în echipă odată cu începerea campaniei pentru Euro 2012. A avut înainte 10 meciuri în care ar fi trebuit să cristalizeze o echipă. El a făcut prea puţin încercând să facă prea mult. Altfel, cred că este un antrenor cu calităţi, care în momentul de faţă trebuie acreditat. Trebuie mers pe mâna lui în măsura în care va reuşi să confirme. Suntem într-o grupă în care toată lumea poate să bată pe toată lumea.
Mutu ar trebui chemat din nou la echipa naţională?
Eu am fost dintotdeauna pentru Mutu. Am şi explicat de ce. Pentru că Mutu face parte din categoria jucătorilor exponenţiali. Sigur că nici nu sunt de acord să i se accepte toate ieşirile în decor dar pe de altă parte când ai un asemenea jucător şi din pacate nu ai alţii cu care să-l înlocuieşti, ar trebui să găseşti o soluţie să-l foloseşti pe Mutu. Nu scrie nicăieri că trebuie să-l iubesti pe Mutu dar ai interesul să-l foloseşti. N-ai voie să te încăpăţânezi până la absurd când discuţi despre un fotbalist ca el.
„Mircea Lucescu are un număr de calităţi infinit mai mare decât defectele”
Care este cea mai frumoasă prietenie pe care aţi legat-o în carieră?
Sunt prieten foarte bun cu Mircea Lucescu căruia nu-i găsesc numai calităţi dar care are un număr de calităţi infinit mai mare decât defectele.
Steaua a picat în grupele Europa League cu Napoli, echipă cu care simpatizaţi. Cu cine veţi ţine?
E drept că sunt fan Napoli. Aceasta este echipa din cauza căreia am pierdut mulţi bani la pariuri, deşi nu sunt un jucător înrăit. Am acasă un tricou de-al lui Maradona, din vremea când era la Napoli, la care ţin foarte mult. Steaua are şansa ei. Eu voi ţine cu amândouă, dar e posibil să nu se califice niciuna.
Şi totuşi, dacă ar fi să alegeţi?
Din raţiuni profesionale, pentru cititorii noştri, aş prefera să treacă Steaua.