„Dorim să o facem legal şi să marcăm aşa cum trebuie evenimentul, nu peste noapte”, a spus Oprescu, potrivit Mediafax, adăugând că va aştepta terminarea stagiunii curente pentru a face demersurile necesare.
Soţia lui Ion Lucian regretă că soţul ei nu are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Capitală!

„Am o mulţumire că am reuşit să îi redau teatrul”, a spus Sorin Oprescu, referindu-se la faptul că a inaugurat, anul trecut, alături de Ion Lucian, noul sediu al Teatrului Excelsior.

El a mai spus că şi-l aminteşte pe actor cu respect şi cu iubire pentru ceea ce a făcut şi ca fiind „un om cu ‘O mare”.

Oprescu a povestit ultima sa discuţie cu Ion Lucian: „Acum două luni, mi-a scris o scrisoare: «Dragă primare, te-am căutat de două ori. Am senzaţia că ăştia nu mă lasă să ajung la tine». I-am dat telefon şi m-a întrebat: «Când să vin?»”. „Maestre, vin eu la dumneavoastră”, i-a răspuns Oprescu, însă întâlnirea nu a mai avut loc deoarece, la scurt timp, Ion Lucian a fost internat din cauza problemelor de sănătate, a mai povestit primarul.

Actorul Ion Lucian a murit sâmbătă seară, la vârsta de 88 de ani, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a fost internat pe 11 martie, cu suspiciune de bronhopneumonie şi anemie.Trupul neînsufleţit al actorului a fost depus astăzi în holul Teatrului Excelsior, iar înmormântarea va avea loc la cimitirul Bellu din Capitală, pe Aleea Artiştilor, marţi.
Citeşte şi: IMAGINEA SUFERINŢEI! Paula Sorescu, devastată de moartea soţului ei, Ion Lucian | FOTO IMPRESIONANT
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News