”În România, dreptatea este a celor cu bani. Nu contează de culoare la faţă, de siluetă, că sunt cu burţile de un metru, că sunt cu fălcile ca porcii înainte de Ignat, contează doar atât: cel care are bani are şi puterea şi se joacă cu restul. Aşa cum, de la primul nivel al ţării, se joacă cu 7,5 milioane de oameni. Ştiţi foarte bine la ce mă refer. (…) Dar Dumnezeu va face dreptate, cum am mai spus, prin mâna omului: că nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu dând cu sabia. Însă Dumnezeu va face dreptate: într-o zi, săptămână, într-o lună, într-un an! (…) Pentru mine nu mai este relevant cum trăiesc sau cum mor, că un om tot moare o dată.
Că mor în puşcărie sau indiferent cum, tot moare un om. Pentru mine, eu mă uit la cer şi mă rog la Dumnezeu şi spun: «Doamne, ajută-mă şi mai lasă-mă să trăiesc să pot să-mi respect promisiunea făcută la mormântul fetei mele». Că nu-mi dau sufletul până nu aflu ce i s-a întâmplat şi până nu îi voi pedepsi pe cei care i-au făcut răul acesta şi ne-au făcut nouă răul acesta. Şi vor fi pedepsiţi. Dar nu prin lege. (…) Da, Dumnezeu va face dreptate, cum am mai spus, prin mâna omului: că nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu dând cu sabia. Însă Dumnezeu va face dreptate: într-o zi, săptămână, într-o lună, într-un an!”, a declarat Ion Manole pentru ziarul ”Ring”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News