„Dacă chef-ul și profesorul sunt atât de buni, elevul mereu îi va învinge”, a fost declarația lui Ionuț, înainte ca Gina Pistol să dea startul întrecerii gastronomice. Cel care va juriza, de data aceasta, concursul este un degustător ce va încinge spiritele în ringul amuletei: Răzvan Fodor se va delecta cu cele patru preparate, dând un verdict surprinzător.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5Și în arena preselecțiilor, competiția se încinge, punând la încercare și cele mai durabile prietenii. Daniela Jitariuc și Iulia Istrate sunt două prietene care vor concura pentru mult râvnitele cuțite, intrând în același timp la jurizare.
„Noi două am devenit prietene când ea s-a angajat la burgăria din Dumbrăvița unde lucrăm amândouă. Acum sper să avem loc la bancul de lucru”, a spus Iulia.
Și Daniel Dragomir, și Virgil Drăgoi sunt în aceeași situație. „Prieteniile din copilărie sunt cele mai frumoase și mai trainice”, spune Virgil. Cei doi sunt prieteni de 37 de ani, iar acum își vor testa prietenia chiar în bucătăria „Chefi la cuțite”.
Povestea lui Ionuț Belei
Pasiunea lui Ionuț pentru bucătărie a început în urmă cu aproape 10 ani, când a lucrat într-un restaurant din Germania și a avut de învățat de la adevărați maeștri în arta culinară, chefi care au obținut stele Michelin în localurile lor, potrivit Antena 1.
„Trebuia să merg în construcții, eu am diploma de tehnician în instalații electrice, sunt electrician. Am plecat în construcții, trebuia să mă duc la spart zidul, la dat cu barosul.
Când am ajuns acolo, unde mi s-a zis să dorm nu era pat, nu era nimic, era igrasie peste tot, era totul vraiște, nu erau geamuri…
M-a luat plânsul, m-am pus pe o bancă și m-a luat plânsul, am zis că Germania nu mă vrea. Am zis că plec acasă, dar l-am sunat pe fratele meu și a zis să mai stau. Am ajuns la el. Eu de la 14 ani lucrez ca ospătar, am decis să lucrez cât mai stau acolo, cât mai stau în Germania”, a declarat Ionuț Belei despre el.