Ionuț Dolănescu, mândru român în comunitatea din Orlando, Statele Unite, unde nu se sfiește să îmbrace zi de zi cămașa tradițională, și-a uimit soția, pe Doinița, dăruindu-i de Dragobete o vioară personalizată, pe care sunt pictați trandafiri galbeni și roșii.
Instrumentul a fost făcut de un producător consacrat, dar pe comandă, pe un model prestabilit. Ionuț a ales culorile și a cerut să fie încrustat numele stilizat al artistei, a plătit avansul, iar după cinci luni, Doinița a primit acasă dovada iubirii lui.
„Simțim și iubim românește, chiar dacă suntem în America, a doua noastră casă. Acesta e tributul meu adus Doiniței, care muncește și acasă! Nu-i ușor să împarți grijă și dragoste deopotrivă la toți cei trei copii ai noștri – Vlad, Maria și Iancu -, dar și pe scenă, unde, și după atâția ani, când cântă la vioară mă face să amuțesc în fața harului ei. Este o vioară specială, la fel ca ea, soția mea, pe care o iubesc, și nu doar de Dragobete”, ne-a mărturisit Ionuț.
Ionuț Dolănescu i-a comandat vioară personalizată soției, de Dragobete. E pictată cu trandafiri galbeni și roșii!
Înainte să se mărite, vioara era totul pentru Doinița, care a cântat în grupul folcloric Lăutarii, din Chișinău, dar și în Violonistele Moldovei, Orchestra Plai Moldovenesc și Doina Basarabiei.
De Dragobete, familia s-a reîntregit la Orlando. Maria Ciobanu, care locuiește în Los Angeles, li s-a alăturat fiului ei, nurorii și nepoților. Venerabila interpretă n-a vrut să rateze aniversarea lui Ionuț, care marți va împlini 47 de ani.