Premieră în istoria Festivalului Național Ion Dolănescu, care va avea loc pe 23 septembrie 2018, în Târgoviște, orașul unde s-a lansat și pe care l-a cântat cel mai popular solist de muzică folclorică din ultima jumătate de veac.
Dacă pe scenă, ca și în viață, face echipă cu soția sa, Doinița, Ionuț Dolănescu pregătește un moment aparte în memoria tatălui său, un duet cu fetița sa, Ioana Maria Dolănescu, care apare pentru prima oară pe un afiș. La nouă ani de la moartea solistului de căpătâi din muzica populară românească, Ionuț este, deci, gata să prezinte noua generație de artiști care duc mai departe numele Dolănescu. Artistul mai are doi copii, pe Vlad Ionuț, care studiază, vioara, urmând drumul mamei sale și ultimul venit pe lume, Iancu Nicolae.
La ediția V-a a festivalului național Ion Dolănescu vor mai urca pe scenă, omagiindu-l pe marele artist, Steliana Sima, Mariana Ionescu Căpitănescu, Traian și Valeria Ilea, Nicolae Datcu, Diamanta Paterău, Simona Dinulescu, Florin Ștefan, Orchestra Rapsozii Moldovei și marele tenor Florin Georgescu.
Familie de artiști
Ion Dolănescu s-a născut la 25 ianuarie 1944, în comuna Perşinari, aproape de Târgovişte, într-o familie cu şapte copii, toţi talentaţi din punct de vedere muzical. Singurul care s-a consacrat a fost Ion, deși mai toți frații săi cântau.
Anul acesta a fost o adevărată avalanșă de evenimente menite să aducă aminte de cel ce a fost Ion Dolănescu. De Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie) a fost omagiat printr-o slujbă ținută la mormântul din Cimitirul Bellu, de asemenea, prin alte două slujbe comemorative, pe 19 martie, data morții lui Ion Dolănescu, una organizată în Orlando, Florida, de Ionuț Dolănescu, iar alta în Costa Rica, de Dragoș Dolănescu
CITESTE SI: