Cu 11 etape în loc de 10, Drumul Zeilor se anunță o provocare de proporții legendare, ce va purta concurenții din Thailanda în Malaezia și apoi în Indonezia.

Prezentatoarea Asia Express, Irina Fodor, a povestit despre experiența trăită la filmările sezonului 7 al reality show-ului.

„Thailanda mi-a fost dezvăluită și mai frumos anul acesta decât o știam. Locurile prin care am trecut mi-au transmis atâta pace și armonie, deși adrenalina cursei te ține în priză tot timpul. Următoarea țară de pe traseu m-a uluit: Malaezia – aici am întâlnit culturi atât de diferite și am avut experiențe atât de diverse! Nici nu știu cu ce să încep – cu sărbătoarea Ramadanului sau cu junglele luxuriante ori cu orașele spectaculoase prin care am trecut… Malaezia a fost un șoc cultural față de Thailanda.

455819814_1025576845630831_626060211711366760_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Aici e o cultură cu totul diferită, a trebuit să ne adaptăm și noi. Cât despre Indonezia, aici am ajuns într-o perioadă foarte aglomerată. Pentru telespectatori va fi fascinant să vadă această față a Indoneziei, va fi un impact cultural foarte puternic. Sunt lucruri cu care noi nu suntem obișnuiți, iar oamenii de acasă vor trăi alături de noi această aventură cu sufletul la gură”, a povestit Irina.

Instituția derogării ia avânt în PNL. Liberalii rămân în zodia candidatului importat, nu format
Recomandări
Instituția derogării ia avânt în PNL. Liberalii rămân în zodia candidatului importat, nu format

Competiția se anunță încă de la început plină de adrenalină, provocările depășind cu mult așteptările concurenților care au pornit în această aventură hotărâți să-și înfrunte cele mai mari temeri.

„Concurenții de anul acesta, așa cum i-am văzut în competiție, au o poftă nebună de a cunoaște toate locurile prin care trec și oamenii de acolo. Își doresc să trăiască experiența aceasta prin toți porii, iar asta va trece cu siguranță și dincolo de ecran.

Eu am simțit acest lucru din prima zi. Despre asta este cursa Asia Express: îți aduce o experiență atât de bogată și îți dă prilejul unic de a vedea cum trăiesc oamenii din celălalt capăt al lumii și cum văd ei viața, trecând prin niște situații inedite. Iar telespectatorii se vor bucura cu siguranță din plin de această aventură”, a declarat Irina Fodor.

Cine sunt concurenții sezonului 7 Asia Express

Anca Țurcașiu și prietena ei, actrița Andreea Samson, Mihai Găinușă și Oana Paraschiv, colega lui de radio, Nicolai Tand și Sorin Brotnei (nașul și finul), Betty Salam și Cătălin Vișănescu, comedianții Ioana

State și Mane Voicu, content creator-ul și antreprenoarea Carmen Negoiță și sora ei, Andreea, Victor Slav și iubita lui Selina, Adi Nartea și prietenul lui, actorul Cosmin Vîjeu, Andrei Ursu și iubitul lui, Vlad Condurache sunt vedetele care pornesc în această competiție. Fără telefon, cu doar un dolar pe zi, aceștia vor trebui să ajungă din Thailanda până în Bali, destinația marii finale a sezonului șapte, după un traseu de aproape 7.000 de kilometri.

Primul mare eșec al lui Ciolacu în politica externă: comisar pentru muncă. Cum a ajuns România de la portofolii grele la o funcție simbolică
Recomandări
Primul mare eșec al lui Ciolacu în politica externă: comisar pentru muncă. Cum a ajuns România de la portofolii grele la o funcție simbolică

Cum se vor descurca ei telespectatorii vor descoperi din 1 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1. Programul de difuzare rămâne cel consacrat – duminica de la ora 20.00 și de luni până miercuri, de la 20.30, în prima săptămână premiera maraton aducând cinci ediții consecutive: duminică, de la ora 20:00 și de luni până joi, de la ora 20:30.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Șoseaua spectaculoasă din România, construită la ordinul lui Nicolae Ceaușescu. A fost una dintre cele mai mari realizări din “epoca de aur”. Drumul a rămas unul dintre cele mai tari din lume și astăzi
FANATIK.RO

Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Dacia va da o adevărată lovitură pe piața auto europeană cu cea mai mare și mai scumpă mașină construită vreodată de uzina din România. Modelul care va face ravagii printre șoferi
FANATIK.RO
Dacia va da o adevărată lovitură pe piața auto europeană cu cea mai mare și mai scumpă mașină construită vreodată de uzina din România. Modelul care va face ravagii printre șoferi
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Ciclonul Boris face prăpăd în România. Potop în Galaţi, Vaslui, Bacău și Neamț. A plouat în câteva ore cât pentru două luni: "Doamne fereşte!"
Observatornews.ro
Ciclonul Boris face prăpăd în România. Potop în Galaţi, Vaslui, Bacău și Neamț. A plouat în câteva ore cât pentru două luni: "Doamne fereşte!"
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune
HOROSCOP
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI