În timpul recitalului, gazda spectacolului, o prezentatoare de la Radio România Iași, a întrerupt-o pe Irina Loghin și i-a spus că trebuie să mai cânte și niște artiști tineri.

Momentul a stârnit huiduieli în public, cu atât mai mult cu cât Irina Loghin era cap de afiș la spectacol, alături de Sofia Vicoveanca. Irina Loghin trebuia să susțină un recital de 50 de minute, însă nu a apucat să îl termine, pentru că a fost întreruptă de prezentatoarea evenimentului, Doina Baciu.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Eu nu vreau să ia amploare acest conflict. Ce pot să zic? Lumea este așa cum este! Eu nu am nicio vină. Eu m-am dus acolo să fac un program, a fost public plătitor, iar biletul a costat destul de mult. A intrat, la un moment dat, o cucoană peste mine, nu știu cine era. Toată sala a huiduit-o, să mă dea afară.

Mă întâlnesc rar cu asemenea conflicte. Eu cântam și ea a venit și m-a dat, pur și simplu, afară din scenă. Am înțeles că e de la Radio. Eu știam că prezenta o tânără programul, dar nu a mai fost fata aia drăguță. A intrat ea peste mine, ea voia să lanseze niște tineri acolo. Dar acolo nu era festival pentru tineri!

Lumea plătise să mă vadă pe mine și pe Sofia Vicoveanca! Aveam în contract scris să cânt 50 de minute, chiar o oră. Ea a intrat după 30 de minute și m-a scos afară. Publicul a huiduit! Până am ajuns la cabină publicul tot striga: Irina, Irina! Am spus publicului că organizarea e proastă și că voi reveni!”, a povestit Irina Loghin, pentru Click!

 
 

Urmărește-ne pe Google News