Irina Margareta Nistor, 65 de ani, este vocea celebră de pe casetele video a cel puțin două decenii, mii de filme înregistrate pe casetele aduse din Occident, în timpul regimului comunist. Un apreciat critic de film român, participantă la numeroase festivaluri de renume din Europa, dar și din țară. Decorată cu medalia Carol I și cu Ordinul Artelor și Literelor al Republicii Franceze. în grad de Ofițer.

„Mi-aș fi dorit un copil”

Bucureșteanca a fost invitata lui Marius Tucă în cadrul podcastului acestuia „Viața mea e un roman”, în care, în afara discuțiilor despre filme și diverse personaje, Irina Margareta Nistor a recunoscut un detaliu pe care l-ar vrea schimbat în propria existență.

„Mi-aș fi dorit un copil. Cu toate că nu știu dacă aș fi fost o mamă bună. Din când în când mi se dă ocazia de a avea grijă de un copil, să-l răsfăț”, a reacționat femeia ajunsă acum la 65 de ani.

„I-am zis că sunt disperată”

Volubilă, Irina Margareta Nistor a povestit un episod în care după ani buni la TVR, ca translator, a rămas fără serviciu. O situație pe care nu o uită nici acum, după 23 de ani, a marcat-o.

„Momentul de cotitură în viața mea a fost în 1999, când m-au dat afară de la televiziunea națională. Au făcut o listă pe care eram și eu. Am trăit din ajutorul de șomaj, a fost distractiv. Nimeni nu-și imagina că n-o să găsesc ceva. De multe ori notorietatea merge împotriva ta, se zice «vine asta, ne dă pe toți deoparte». Ziceau că mă descurc eu. Eram la Cinema Studio, mi-aduc aminte, și era Geo Saizescu (n.red. – fost regizor și actor), care avea o universitate privată, i-am spus că sunt disperată, să predau ceva, iar el mi-a replicat: «Ei, lasă, că ai câștigat destul!». Drept care, după ani, l-am luat în «gripă» pe săracul fi-su, cu care între timp am devenit foarte bună prietenă, chiar joc în viitorul lui film și am botezat împreună două gemene”, a comentat Irina Nistor.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Soția lui Ionel Teodoreanu da, Ana Pauker nu

Cine și-ar fi dorit să fie Irina Margareta Nistor? „Mi-aș fi dorit să fiu Ștefana Velisar, nevasta lui Ionel Teodoreanu. Și n-aș fi vrut să fiu Ana Pauker, îți dai seama. Mai ales că se îndrăgostise, nefericita, și de regele Mihai”, a explicat ea.

Ștefana Velisar Teodoreanu (1897-1995), a fost o romancieră, poetă și traducătoare română, soția scriitorului Ionel Teodoreanu.

Ana Pauker (1893-1960), militantă și politiciană comunistă, vicepremier și ministru de externe, una dintre puținele femei din epoca stalinistă ajunsă în funcții înalte.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI