Vedeta TVR a adus ieri pe lume o fetiță perfect sănătoasă. Irina Mohora a dezvăluit în urmă cu puțin timp pe rețelele de socializare că a născut al doilea copil pe 21 august.
Prezentatoarea a publicat o imagine cu fetița sa, dar a și dezvăluit numele micuței. O cheamă Zara Elena.
„Ce frumoasă e viața acum că tu ai venit pe lume! Zara Elena”, a notat în mediul online Irina Mohora.
Fosta actriță din „Secretul Mariei” și soțul ei mai au un băiețel, pe Zian.
„A fost total diferită față de sarcina cu Zian, nu este o sarcină grea, însă în cazul puștiului meu, acum patru ani, habar n-am avut cum e să fii însărcinată, niciun simptom, dimpotrivă, aveam multă energie și toată lumea mă întreba cum mă simt, iar eu spuneam că mă simt ca înainte.
Ei bine, de data aceasta, în primele trei luni, am aflat și eu cum să fii însărcinată, în sensul în care am avut acele indispoziții specifice, grețuri, lipsă de energie, somnolență, dar imediat ce am trecut de primul trimestru, lucrurile au revenit la normal, cum știam că o să fie de la sarcina cu Zian”, a declarat Irina Mohora pentru Click.