Clipul a fost filmat la Istanbul, iar geometria clădirilor, cadrele arhitecturale și jocurile de lumini creează un univers unic, rupt dintr-un film atemporal despre singuratate si regrete.
„În palme cred că este singura piesă scrisă în ultimii doi ani în care nu vorbesc despre mine sau despre trecutul meu. Piesa a fost creată într-o sesiune cu Alex Cotoi, la care am lucrat alături de Denis (The Motans), ce a compus refrenul și prerefrenul. A fost una dintre cele mai productive întâlniri ale noastre. Mă bucur ca într-un final această piesa și-a găsit locul și timpul potrivit în linia mea de lansări”, spune Irina Rimes.
Irina a rămas fidelă stilului ei vestimentar pentru acest videoclip, alternând hainele colorate și supradimensionate cu cele negre, mulate, din latex. Artista apare în ipostaze inedite, suave, nud, aducând o notă de erotism videoclipului.
Cine este Irina Rimes
Irina este o cântăreață care aduce întotdeauna emoții profunde prin melodiile ei. Primul ei single, „Visele”, a fost numărul unu în toate Top Chart-urile din România timp de 3 luni și a obținut un premiu pentru cel mai bun debut al anului la Radio România Music Awards în 2017. Pe YouTube, videoclipul are peste 16 milioane vizionări.
Irina a compus melodii pentru diferiți artiști români, cum ar fi INNA, Raluka, Andra, Alina Eremia, Nicoleta Nucă și Antonia. Revista Cosmopolitan a numit-o „revelația din 2016”. În 2017, Irina a semnat un contract cu Universal Music France și a lansat primul său album, „Despre el”. Bazându-se pe poveștile și experiențele personale ale artistei, albumul conține 10 piese.
„Bandana” feat Killa Fonic, „Bolnavi Amandoi”, „Cosmos”, „Octombrie Roșu” și „Eroii Pieselor noastre” au avut rezultate spectaculoase pe platformele digitale și pe YouTube. „Bolnavi amândoi” a obținut prima poziție în topurile din România, precum # 1 România Radio Chart și # 1 România TV Chart. 2018 marchează debutul Irinei ca antrenor la „Vocea României” și lansarea celui de-al doile