„Am venit până aici în plimbare. Fac exerciții, nu vreau să obosesc ca să nu mă așez pe vreo bancă, pe mine băncile m-au nenorocit, așa că nu vreau să mai aud de ele!”
Însă acesta nu s-a oprit aici, a continuat să vorbească despre cum este viața atunci când rămâi fără milioane.
„În ultima vreme am făcut bani vânzând case, singura problemă este că erau ale mele.
Azi ești sus, mâine ești jos, ești același om, deși cei din jur te tratează diferit, oamenii te respectă și vor să îți fie prieteni dacă ești milionar, au senzația că le vei da lor banii”, a mai spus Irinel Columbeanu, potrivit Click.
Irinel a mai vorbit în spirit de glumă și despre relațiile sale
„N-am fost niciodată Gigi Becali să arunc cu banii în stânga și în dreapta. Eu am aruncat mai mult în centru. Mi-au plăcut femeile, da! Cui nu-i plac? De ce să fim ipocriți? Femeile au instinctul acesta matern fabulos, am aflat foarte devreme în viață lucrul acesta.
Când eram foarte tânăr și-i spuneam unei fete că tata are foarte mulți bani, nu mai voia să-mi fie iubită. Brusc, voia să-mi fie mamă”.
Jurații nu au putut să se amuze foarte tare, pentru că momentul li s-a părut mai mult trist decât haios.
”Pentru mine a fost un moment trist, pentru că eu aveam o anumită imagine despre dumnealui și am descoperit acestă imagine nefericită”, a spus Delia.