„Eu m-am trezit tată chiar înainte de nuntă, nu abia acum aşa cum a spus Monica în sala de judecată. Monica şi-a dat arama pe faţă. Are nişte pretenţii inexplicabile şi chiar obraznice mai ales când vrea să aibă din nou domiciliul la Izvorani. Acestea sunt procedee pe care nu sunt dispus să le tolerez pentru că este un atentat la liniştea Irinei. Irina este cea care ar trebui protejată. Monica ajunge să fie toxică pentru toţi din jurul ei şi chiar pentru ea”, a declarat Irinel la emisiunea Acces Direct.
Întrebat dacă ar fi de acord ca Monica să-şi păstreze numele Columbeanu, Irinel a spus: „Este exclus aşa ceva. Dar mie mi-ar fi ruşine să obţin un nume cu forţa prin justiţie. Ea spune că sub acelaşi nume este cunoscută de public, dar nu ştiu la care public se referă. Am înţeles însă că Monica vrea să se retragă la ţară, poate să se apuce de munca câmpului, lucru total contradictoriu cu toate afirmaţiile ei din ultima vreme”.
Monica a primit 3.000 de euro de la Kanal D
Irinel a declarat voalat că Monica a primit 3.000 de euro de la Kanal D, atunci când a fost invitată în emisiunea lui Mădălin Ionescu, pentru „a o coti cu divorţul”.
Referitor la scandalurile din presă în care a fost implicată Monca, Iri a afirmat: „Eu i-am luat întotdeauna apărarea în faţa presei, dar poate că m-am înşelat. Avocatul  englez putea să o ajute la procesc, şoferul Ricky Martin şi el… La vremea respectivă n-am crezut în scandalul acela”.
Miliardarul a mărturisit că fiica sa era agresată aproape zilnic. „În America au fost multe bătăi. Este o istorie care se repeta aproape zilnic. Eu am aflat abia pe 22 decembrie de ceea ce se întâmpla acolo. Încerc să o fac pe Irina să uite prin ce a trecut”.
Irinel Columbeanu a spus că nu are de gând să se mai căsătorească.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News