Pe 27 decembrie, Irinel Columbeanu se va îmbarca într-un avion cu destinația Marbella, Spania. Prietenul lui, care apare și în cartea sa, l-a invitat, iar el nu a refuzat invitația, mai ales că nu mai pleacă în America, la Irina Columbeanu.

„Voi pleca joia viitoare la Ali, un foarte bun prieten, businessman, Londra-Madrid, care este și personaj în cea de-a treia mea carte „Chintesența”, care m-a invitat pe coasta spaniolă, la Marbella. Azi noapte am luat decizia de a petrece împreună, și voi pleca pe data de 27 decembrie, când am găsit bilet de avion.

El m-a sunat, era acolo la Porto Banus, foarte aproape. Între prieteni , când celălalt te cheamă ca să vii, nu mai întrebi de ce și nu eziți. La fel a fost și acum 5 ani, în decembrie 2017, m-a chemat la el la Londra, am scris și în volumul 3, al cărții mele. A vrut să nu mă lase singur, tocmai murise tatăl meu pe 15 sept 2016”, a declarat Irinel Columbeanu.

Omul de afaceri nu merge însoțit. „Mă duc singur. Sunt atâtea fete frumoase acolo”, a mai transmis Irinel Columbeanu, care nu își vede nici anul acesta fiica.

„În America nu mai am când să ajung. De altfel am văzut la Tv că sunt mari probleme prin aeroporturi cu zborurile”, a încheiat el.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
irinel-columbeanu-nu-mai-pleaca-in-america-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În America trebuia să stea în aceeași casă cu Monica Gabor

Irinel Columbeanu și Monica Gabor au divorțat în 2011, iar fetița lor, Irina, a rămas în grija lui, în România. Acum patru ani, Irinuca a ales să meargă la mama ei în America, de atunci locuiește acolo. Foștii soți au acum și o relație mai bună, au trecut peste certurile și scandalurile de la divorț, sunt uniți pentru creșterea și educația Irinei Columbeanu, care e la liceu în America.

În octombrie, tatăl anunța că în decembrie își va lua fiica pentru prima dată în brațe după patru ani. „Cu Monica mă înțeleg bine! Cu Irinuca, la fel de bine! Chiar astăzi dimineață am vorbit cu ea (n.r. – Irinuca). I-am trimis prin mesaje niște mascote și mi-a spus că îi plac. Vorbesc cu ea aproape în fiecare zi. Ne înțelegem de minune. Fiica mea nu știu când mai vine în România, însă vă pot spune că o să merg eu în decembrie, de sărbători, la ea.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Nu știu câte zile o să stau acolo, este și în funcție de biletul de avion pe care o să îl găsesc în perioada următoare. Nu o să fiu cazat la hotel. Cel mai probabil o să stau acasă la Monica. Ea este tot cu Mr. Pink. Nu s-au despărțit, nici nu au fost certați”, a declarat Irinel Columbeanu acum câteva luni, pentru click.ro.

În America, Irinel Columbeanu trebuia să stea chiar în casa Monicăi Gabor și a lui Mr. Pink, iubitul ei. Cei trei se înțeleg foarte bine, omul de afaceri a spus despre Mr. Pink că îl admiră, mai ales că e preocupat de bunăstarea Irinei.

„Ultima dată am vorbit cu Monica cred că săptămâna trecută. Tot așa, i-am trimis niște mascote prin mesaje și mi-a spus că i-au plăcut. Mr. Pink nu cred că este gelos că o să merg în America și o să stau cu ei. Având în vedere faptul că am mai conversat cu Monica de mai multe ori prin mesaje, iar el nu a fost deranjat”, a mai spus Irinel Columbeanu pentru Click!.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI