Cu câteva săptămâni înainte de Revelion, Irinel Columbeanu a fost invitat de unul dintre bunii lui prieteni să petreacă Anul Nou împreună cu el, în Marbella. Omul de afaceri a acceptat invitația, și-a cumpărat chiar și bilete de avion.

Planurile i-au fost date din nou peste cap. Aglomerările din aeroporturi l-au făcut să renunțe la zbor și să rămână de Revelion acasă, în România. „Îmi și pregătisem deja în bagaj papionul care scăpase nears din incendiul fostei mele case de la Izvorani. Am sesizat însă multe alarme privind nebunia din aeroporturile din Spania. Aș fi dat-o-n bară rău de tot dacă mă riscam să mă îmbarc și-l ascultam pe amicul meu care, binevoitor, îmi trimisese o poză de acolo ca să îmi arate ce frumos era și ce pierdeam.

Mi s-a sugerat să încerc la îmbarcare folosirea, în loc de a celui din Marbella, a aeroportului din Gibraltar, care e foarte aproape de Marbella, noroc că am fost pe fază și nu l-am ascultat, am preferat să nu mă îmbarc deloc decât să tot parlamentez și să mă rog de doamnele de la check-in”, a mărturisit Irinel Columbeanu pentru playtech.ro.

Omul de afaceri a pierdut 379,20 de euro, atât valorau biletele de avion. „Pur și simplu, în dimineața zilei când aveam avionul, nu m-am mai dus la aeroport. Mi-a părut rău că nu am mai plecat, dar cred că am luat cea mai bună decizie”, a adăugat acesta.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În final, Irinel Columbeanu a petrecut Anul Nou la un local din București, notează aceeași sursă.

De ce nu a mai mers în America, la fiica lui

Irinel Columbeanu și Monica Gabor au divorțat în 2011, iar fetița lor, Irina, a rămas în grija lui, în România. Acum patru ani, Irinuca a ales să meargă la mama ei în America, de atunci locuiește acolo. Foștii soți au acum și o relație mai bună, au trecut peste certurile și scandalurile de la divorț, sunt uniți pentru creșterea și educația Irinei Columbeanu, care e la liceu în America.

În octombrie, tatăl anunța că în decembrie își va lua fiica pentru prima dată în brațe după patru ani. „Cu Monica mă înțeleg bine! Cu Irinuca, la fel de bine! Chiar astăzi dimineață am vorbit cu ea (n.r. – Irinuca). I-am trimis prin mesaje niște mascote și mi-a spus că îi plac. Vorbesc cu ea aproape în fiecare zi. Ne înțelegem de minune. Fiica mea nu știu când mai vine în România, însă vă pot spune că o să merg eu în decembrie, de sărbători, la ea.

Nu știu câte zile o să stau acolo, este și în funcție de biletul de avion pe care o să îl găsesc în perioada următoare. Nu o să fiu cazat la hotel. Cel mai probabil o să stau acasă la Monica. Ea este tot cu Mr. Pink. Nu s-au despărțit, nici nu au fost certați”, a declarat Irinel Columbeanu acum câteva luni, pentru click.ro.

În America, Irinel Columbeanu trebuia să stea chiar în casa Monicăi Gabor și a lui Mr. Pink, iubitul ei. Cei trei se înțeleg foarte bine, omul de afaceri a spus despre Mr. Pink că îl admiră, mai ales că e preocupat de bunăstarea Irinei.

„Ultima dată am vorbit cu Monica cred că săptămâna trecută. Tot așa, i-am trimis niște mascote prin mesaje și mi-a spus că i-au plăcut. Mr. Pink nu cred că este gelos că o să merg în America și o să stau cu ei. Având în vedere faptul că am mai conversat cu Monica de mai multe ori prin mesaje, iar el nu a fost deranjat”, a mai spus Irinel Columbeanu pentru Click!.

Urmărește-ne pe Google News