De câteva luni, Irinel Columbeanu locuiește într-un azil din Ghermănești, un sat din comuna Snagov, unde este îngrijit așa cum se cuvine. Fostul milionar și-a petrecut Crăciunul la cămin, însă și-ar fi dorit să aibă măcar pe cineva drag aproape. Fiica lui, Irina, locuiește de mai bine de 5 ani în Statele Unite ale Americii alături de mama ei și de iubitul chinez al acesteia, Mr. Pink, însă nu uită să-l sune din când în când și pe tatăl ei.

„Aici mă simt ca acasă, pot să fac şi sport cum făceam şi acasă unde aveam multe facilităţi care se aseamănă cu ce am aici. Cu Irina vorbesc mult pe video, mă suna ea sau îmi scrie pe WhatsApp, nu uităm să ne mărturisim dragostea”, spune fostul afacerist în interviul pentru România TV.

Deși a pierdut tot ce avea, Irinel Columbeanu spune că se simte foarte bine și cu puțin, dar și că este bucuros că stă la azilul la care și tatăl lui a stat.

În cadrul interviului, fostul soț al Monicăi Gabor a vorbit despre pierderile sale financiare. Irinel Columbeanu susține că a fost o decizie neinspirată să își investească toți banii într-o fabrică de la Târgu Cărbuneşti în care urma să se producă un altfel de ciment care îi purta numele, columbeanitul. 

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
irinel-columbeanu-in-america-irina-columbeanu-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

„Declinul a început odată cu aventura pe care am inițiat-o eu la Târgu Cărbuneşti”

În anul 2007, când a demarat afacerea, Irinel Columbeanu spunea despre cimentul pe care urma să-l producă faptul că „se întăreşte rapid, iar timpul de uscare se poate regla”.

„Declinul a început odată cu aventura pe care am inițiat-o eu la Târgu Cărbuneşti. Mă refer la acel material, columbeanitul. Am investit toţi banii pe care îi aveam, milioane de euro. Afacerea nu a mers, era ca şi cum aş fi încercat să împing un tren cu mâinile goale. Nu aveam banii suficienți, am avut mult de investit în acea fabrică. Ea mai există şi acum, dar este în lichidare (…)

Bunurile am început să le vând forţat fiind de banca care mi-a acordat un credit şi după ce am candidat la Primăria Capitalei au găsit de cuviință să declare creditul scadent. Probabil crezând că eu nu o să le mai pot returna creditul, deşi eu returnasem o bună parte din el”, a dezvăluit fostul milionar de la Izvorani.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

„Eu am făcut-o pentru a-i asigura fostei mele soţii un nivel de viaţă foarte bun”

Cât despre motivul pentru care a fost în atenția publicului, Irinel Columbeanu spune că nu și-a dorit să fie celebru, însă a făcut totul de dragul fostei sale soții, Monica Gabor. Omul de afaceri regretă că a fost de-a lungul timpului pe prima pagină a ziarelor.

„Eu am făcut-o pentru a-i asigura fostei mele soţii un nivel de viaţă foarte bun. Şi cred că a ajuns destul de cunoscută în România. Pentru mine nu a fost bine… pentru că m-a împins să fac o investiție destul de nesăbuită şi, de asemenea, nici persoanale de sex feminin care au fost în jurul meu nu mi-au făcut bine, atenția era acordată și lor, iar despre ele se credea că stăteau lângă mine pentru că le interesează banii.

Le-am ajutat financiar pe toate. Şi după aceea m-au ajutat şi ele pe mine, inclusiv aici, ca să-mi pot prelungi această şedere aici”, a mai spus Irinel Columbeanu.

Fostul milionar recunoaște că se simte singur și că și-ar dori lângă el o doamnă serioasă, care să nu fie neapărat cunoscută. Irinel Columbeanu spune că a ajuns la azil, pentru că nu are pe nimeni care să aibă grijă de el.

„Cel mai mult îmi lipseşte o doamnă serioasă și care nu trebuie să fie neapărat un star de televiziune și de aceea am și venit aici, fiindcă nu avea cine să aibă grijă de mine. Nu ştiu dacă m-aș mai recăsători, probabil că nu. Dar am nevoie de cineva lângă sufletul meu, iar sufletul meu a rămas tânăr”, spune Irinel Columbeanu.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

„Casa din Izvorani îi aparţine acum fostei mele avocate care m-a ajutat în procesul de divorț”

Despre vila din Izvorani, care acum a ajuns o ruină, fostul soț al Monicăi Gabor a mărturisit că a ajuns la avocata sa, femeia care l-a ajutat să divorțeze de mama fiicei sale.

„Nu am aflat nimic despre casa de la Izvorani decât atunci când am vorbit cu persoana căreia i-a rămas respectiva casă. Nişte opere de-ale lui Sabin Bălaşa au dispărut, frescele nu au mai fost găsite după incendiu, au fost găsite nişte cioturi în locul lor. Au fost trase de pe perete, smulse.

Casa îi aparţine acum fostei mele avocate care m-a ajutat în procesul de divorț. Fiindcă ea mi-a dat nişte bani pe care i-am garantat cu aceasta casă”, povesteşte fostul milionar.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (23)

Andreeafunduc   •   06.01.2024, 16:45

Ea si-a dorit, tie ti-a placut si uite unde v-a adus viata pe fiecare!

Marica13   •   31.12.2023, 12:30

Nu ma intereseaza viata si aventurile unui batran ....dragostea costa.

DanCraciunescu   •   29.12.2023, 20:17

Si avocata a fost bine intentionata. se vede.

Vezi toate comentariile (23)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI