Mai exact, aceasta a postat un InstaStory, unde le-a
dezvăluit internauților faptul că a avut o criză la rinichi și că nu se simte
deloc bine de când a ajuns acasă.

„Sunt supărată pentru că am făcut o criză la rinichi și nu mă simt deloc bine.  Experiența Survivor și-a pus amprenta”, a scris Irisha pe contul său de Instagram.

S-a tot speculat faptul că Irisha și Marius Crăciun ar fi
într-o relație, mai ales după ce Faimoasa a făcut o serie de dezvăluiri neașteptate
despre acesta.  

„În primul rând, vă mulțumim pentru toate mesajele frumoase și intențiile frumoase.

Mulți și-ar dori ca noi să fim împreună, dar nu suntem împreună. Știu că v-ați dorit, avem o chimie energetică, o chimie la alt nivel. Ne înțelegem foarte bine, dar nu suntem împreună.

Fetelor, săriți pe el! E liber!”, a anunțat  Irisha.  „Drumurile noastre merg în altă parte.

Nu suntem împreună. Rezonăm foarte bine, ne apreciem, ne respectăm. Am vrut să clarificăm ce este între noi și pentru a nu induce oamenii în eroare”,  a adăugat și Marius Crăciun, potrivit WowBiz.

 
 

Urmărește-ne pe Google News