În mesajul transmis înainte de Crăciun, Papa Francisc ne-a reîndemnat să nu-i uităm pe cei în vârstă și să nu-i lăsăm singuri. Mesajul e întărit de miniseria documentară „Poveștile unei generații – cu Papa Francisc” / „Stories of a Generation – with Pope Francis”, regizată de Simona Ercolani, care a fost lansată pe Netflix chiar în 25 decembrie 2021.
Sunt patru episoade în care tineri sub 30 de ani intervievează persoane trecute de 70 a căror viață e exemplară dintr-un motiv sau altul. Episoadele vorbesc despre iubire, vise, luptă și muncă.
De la Scorsese la definiția traversării vieții
Cei mai cunoscuți invitați sunt cineastul american Martin Scorsese (care e intervievat de a treia sa fiică, Francesca) și primatologul britanic Jane Goodall.
Poveștile sunt legate între ele de cuvintele și amintirile Papei Francisc, iar miniseria e bazată pe volumul „Sharing the Wisdom of Time (în traducere, „Împărtășind din înțelepciunea timpului”), apărută în 2018 la Loyola Press.
Cartea a fost coordonată de părintele iezuit Antonio Spadaro și e prefațată de Suveranul Pontif, care se numără și printre cei care vorbesc despre viața lor. Spre deosebire de miniserie, cartea avea un capitol în plus despre moarte.
Dar ce înseamnă, de fapt, să fii bătrân? Papa Francisc o spune foarte simplu pe ecran: „Există oameni care la 50, la 30 de ani sunt deja bătrâni pentru că au inima închisă. Nimic nu pătrunde.”
Paradoxal pentru tema dată, să fii tânăr nu presupune să ai o anumită vârstă biologică, deci să fii bătrân poate însemna, după un silogism neobișnuit, să fi rămas tânăr în ciuda încercărilor pe care viața ți le-a pus în față.
„Și lui îi plăceau salturile”
Ce face din catalana Montserrat Mechó Cunillera un om tânăr nu e atât faptul că la 88 de ani sare cu parașuta (primul salt l-a avut la 49 de ani), ci că a reușit să treacă peste moartea unuia dintre copii.
Parașutismul e modul ei de a-l onora, bucurându-se de viață: „Îl regăsesc întotdeauna pe băiatul meu în aer, și lui îi plăceau salturile”, spune ea aproximativ cu aceste cuvinte.
Nici Estela Barnes de Carlotto, un alt personaj al seriei, a cărei fiică gravidă a fost răpită în 1976 și ucisă în 1977 de pro-fasciști în Argentina, nu și-a închis inima.
A devenit lidera Asociación Civil Abuelas de Plaza de Mayo, care se ocupă cu regăsirea copiilor femeilor răpite sub dictatura din 1976-1983 și care au fost ucise după ce au născut. De-abia în 2014 a reușit să-și găsească nepotul și spune că regăsirea lui i-a adus în mod simbolic și fiica acasă. „Nu răzbunarea e importantă, ci iubirea” (Estela Barnes de Carlotto).
Trailer:
Nimeni nu poate lupta în locul nostru pentru fericire
Fiecare om are drumul lui; așa cum se spune, singuri ne construim scara care ne duce la desăvârșire. Nimeni nu poate lupta pentru noi, nimeni nu ne poate lua din greutate, dar ce ne poate ajuta e exemplul altora – iar asta e ceea ce face această miniserie, folosind un termen deja consacrat, inspirațională: să ofere exemple de oameni care și-au asumat destinul în loc să fugă de el.
O moașă dintr-un sat mexican care a adus pe lume peste 3000 de copii – una dintre cele mai luminoase figuri din miniserie. Vânzătorul de înghețată Vito Fiorino din Lampedusa care în 2013 a salvat de la înec 47 de imigranți de care s-a atașat ca de copiii lui. Jane Goodall care ne-a făcut atenți asupra faptului că animalele au un suflet și trebuie respectate.
Vietnamezul Trinh Ngoc care la 90 de ani trăiește pentru a face pantofi buni și trainici. Gisèle Assoud Sabbagh, refugiată o dată din Siria în Liban și încă o dată în Franța, la fiica ei, pentru că la 87 de ani are nevoie de ajutor. Doi sud-americani căsătoriți de 55 de ani, a căror pasiune târzie e tangoul (el își pune o lanternă ca de miner să-i închidă soției catarama la sanda.). Și alții.
Dincolo de statuia Oscarului
Fiecare venim pe Pământ cu ceva de învățat. Nu e important să luăm Nobelul sau Oscarul, orice facem contează.
Martin Scorsese dorea inițial să devină preot, iar când prima gală Oscar s-a televizat, preotul care îi era confesor și care i-a pus de fapt în brațe primele cărți de literatură adevărată i-a spus: „Uite-te le statuia aia (n.red. Oscarul). E Moloch (n.red. zeu asociat cu sacrificiul copiilor). Ai grijă să nu devină scopul tău. Creația e mai importantă.” Azi, Scorsese (care a luat între timp câteva Oscaruri) regretă că n-a petrecut mai mult timp cu primele două fiice și că s-a dedicat cu totul carierei.
Să avem răbdare
Climatologul neo-zeelandez Dave Lowe a fost primul care, în 1972, a constatat creșterea concentrației de dioxid de carbon în Emisfera Sudică. Împreună cu alți colegi a redactat lucrarea „Intergovernmental Panel on Climate Change” (IPCC), care a luat Premiul Nobel pentru Pace în 2007.
„La ce a folosit Nobelul? La nimic”, spune Lowe, dar recunoaște că lupta tinerilor de azi pentru salvarea planetei îi dă speranțe.
Nu venim pe Pământ să luăm Oscarul sau Nobelul, nu ele stabilesc gradul de realizare personală. Nu venim ca să fim cei mai buni (societatea modernă, atât de competitivă, nu face decât să ne mutileze), dar putem veni ca să învățăm să iubim, să avem răbdare, să vindecăm, să înțelegem.
Surpriza de la Sibiu
„Această carte m-a făcut să mă gândesc la locul meu în univers și la ce pot face pentru oameni”, spune un cititor al cărții „Sharing the Wisdom of Time” pe site-ul amazon.com. Sunt atâtea lucruri pe care le putem face.
De pildă, la Sibiu, cineva lasă mâncare sau haine în diverse locuri din oraș. (Nu știu dacă e o singură persoană, poate că alții i-au urmat exemplul.). Tot la Sibiu, la slujba de Crăciun de la Biserica Sfânta Ursula un domn în vârstă împărțea cunoscuților și necunoscuților felicitări scrise și semnate de el. Mici gesturi.
Sau: „Dacă vezi că cineva suferă, îmbrățișează-l”, spune activista americană Betty Kilby Fisher Baldwin, descendentă a unei familii de sclavi. În miniserie, ea călătorește în orașul natal pentru a o cunoaște pe descendenta familiei stăpânilor și pentru a închide cercul traumei de care vorbea Martin Luther King („Visez la ziua când urmașii sclavilor vor sta la aceeași masă cu urmașii stăpânilor lor”.).
„Iubirea e dezinteresată sau nu e iubire”, spune Papa Francisc în primul episod. Suveranul Pontif a înțeles că singurătatea modernă poate fi vindecată printr-un schimb de energii între tineri și bătrâni, după cum a înțeles și că, dacă vrea să ajute oamenii să-l regăsească pe Dumnezeu, Biserica trebuie să lanseze punți. În 2016, când l-a primit pe Scorsese la Vatican la o proiecție cu filmul acestuia „Tăcere” / „Silence” (despre misionarii iezuiți din Japonia secolului al XVII-lea), Papa a fost impresionat că Scorsese n-a cerut să fie el binecuvântat, ci soția lui care suferă de Parkinson.
Nu fuga de suferință e soluția
În miniseria Netflix, Papa spune despre Martin Scorsese că a făcut filme „excelente”. Oare se referea și la controversatul „Ultima ispită a lui Iisus” / „The Last Temptation of Christ” (1988)? I-o fi plăcut Papei eroul lui „Taxi Driver” (1976) care spune despre sine: „Sunt omul singuratic al lui Dumnezeu”, plănuind să semene moarte pentru a curăța lumea de murdărie? „Iubirea e dezinteresată sau nu e iubire”.
Alegând în premieră să fie gazda unui program Netflix, Papa Francisc face încă un pas spre noi.
Nu doar bătrânii sunt singuri azi. Pandemia ne-a zdruncinat punctele de sprijin, unora ne-a răpit ființe apropiate. Poate că și prin aceste lucruri, și prin faptul că ne-a obligat să stăm noi cu noi ne-a făcut să vedem că nu fuga de suferință e soluția.
Cel mai mic numitor comun al poveștilor miniseriei e tocmai acesta: așa cum e povestit în film, secretul unei vieți împlinite (tinere) nu e să stai cu scutul în dinți; cel mai mare curaj e să-ți dai voie să iubești și să suferi. Nu merge iubire fără suferință, nici invers, deși s-ar părea că acolo unde știința n-a ajuns încă ele sunt de fapt același lucru.