FOTO: FACEBOOK
Iulian Ilinca a făcut parte, ani de zile, din trupa de comedie „vacanţa mare”, alături de care a cunoscut succese după succese. Actorul i-a dat viaţă personajului „Frankfurt”, celebru pentru replica „Te sparg, să moară mama!”. După ce show-ul celor de la „Vacanţa mare” s-a destrămat, Iulian Ilinca nu a renunţat la actorie. Nu a mai apărut la televiziune, dar este foarte activ în teatru. Ajuns astăzi la vârsta de 41 de ani, Iulian Ilinca, alias „Frankfurt”, este ceva mai împlinit din punct de vedere fizic, dar are aceeaşi energie debordantă ca în urmă cu ani. El a apărut şi în două filme de comedie care au făcut deliciul spectatorilor, respectiv „Garcea şi oltenii” şi „Trei fraţi de belea”.