Se cunosc de mai bine de două decenii, însă anul acesta, au ajuns să lucreze pentru prima dată împreună. Foști colegi de facultate, Andreas Petrescu și Alina Chivulescu sunt soț și soție în serialul “O grămadă de caramele”, pe care Happy Channel îl pregătește pentru această toamnă.

Iubita lui Dan Chișu, soția lui Andreas Petrescu

Deși, se cunosc încă din perioada studenției, cei doi actori au ajuns să lucreze tocmai acum împreună. “Ne știm de peste 20 de ani, am fost colegi de facultate, dar este primul an în care colaborăm, prima piesă de teatru, primul serial O grămadă de caramel.”, mărturisește Alina Chivulescu, care o interpretează pe Nora Șerban în producția Happy Channel. “Eu am fost în clasa domnului Mircea Albulescu, Andreas era student în clasa doamnei profesoare Sanda Manu. Deci, pe culoare, la examene, ne vedeam. Am fost colegi la Actorie, ATF (Academia de Teatru și Film) se numea atunci. Iar acum, de jumătate de an, jucăm în aceeași piesă de teatru, scrisă de el (Te iubesc, dar nu pe tine). Și în piesa de teatru, ca și în serialul “O grămadă de caramele”, îi sunt soție, și acolo mă înșală. Mi se pare cam mult”, povestește actrița, amuzată de situație. În luna septembrie, Andreas Petrescu și Alina Chivulescu vor putea fi urmăriți la Teatrul de Comedie, iar din 18 septembrie, lunea și marțea, de la ora 19.00, numai la Happy Channel, în serialul filmat integral cu telefonul mobil.

Citește și


În România, familiile dau, lunar, în medie 4.05 de lei pe educație și 90,71 de lei pe telefonia mobilă


 

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News