Iubita lui Florin Salam abia așteaptă să își țină bebelușul în brațe. Chiar dacă tatăl copilului ei nu se află în țară, acesta va fi alături de viitoarea mămică, în ziua în care cea de-a două fetiță se va naște.
Iubita lui Florin Salam este mai fericită ca niciodată
„Am mai trecut printr-o naştere, dar tot am emoţii. Sunt multe emoţii şi mari. A fost o sarcină mai diferită, am avut greţuri. Ne minunăm de cea mică în fiecare zi, ne bucură pe zi ce trece. Mă sună să îmi spună că îi e dor de mine. Ne iubim foarte mult, ne respectăm unul pe celălalt. Nu am făcut bradul, în seara asta sau cel târziu mâine îl voi face. Fetiţa mea a fost foarte cuminte. Ea nu conştientizează, nu îmi cere momentan nimic. Mă consider o femeie fericită. Mai sunt câteva zile şi vine şi cea de-a doua minune pe lume”, a spus Roxana Dobre la Antena Stars.
Recent, Florin Salam și-a anunțat retragerea pe contul de socializare. „A venit momentul să spun tot adevărul! Nu mai cânt în România. E frumos şi greu să te iubească milioane de oameni. De multe ori, e bine să alergi când eşti trist. Un artist ştie cum să îşi găsească remediul, aşa cum am făcut eu. Mă bucur că pot să trec peste orice în viaţă. Regret că nu pot sta mai mult cu copiii, îmi e frică de reproşurile lor. Sper să înţeleagă că tot ce fac e pentru viitorul lor, să nu muncească ei cum am muncit eu. Sunt un om care munceşte mult şi face orice pentru familie, să îi fie bine. Nu sunt robot, sunt om. Nu m-am gândit cât să mai cant, dar când sunt pe scenă, am forţă. Când o să mă las, o să am o viaţă liniştită”, a mărturisit Florin Salam pe Facebook.