„A venit momentul pe care îl aşteptam demult, lansarea clipului piesei «Fără tine»! Veţi vedea două poveşti în paralel, eu şi Radu interpretam pe rând doi tineri îndrăgostiţi care se duc la mare, cu rucsacul în spate, fac autostopul şi până la urma ajung pe litoral cu trenul şi decid să rămână pe plajă cu cortul. Iar în a doua poveste, ne jucam propriile roluri, suntem Adela şi Radu, în drum spre unul din concertele pe care le-am avut vara aceasta cu DJ Project la Costineşti”, a mărturisit Adela, pentru 1music.ro.
„Melodia este compusă împreună cu Alex Pelin şi David Deejay, este o melodie de dragoste la care s-a lucrat foarte mult. Le mulţumesc colegilor mei că au pierdut multe nopţi în studio şi că am reuşit să lansăm piesa chiar de ziua mea, consider că este cel mai frumos cadou pe care l-am primit de-a lungul carierei. Noi suntem foarte fericiţi de rezultat şi vă aşteptăm toată vara pe litoral să ne distrăm şi să cântăm împreună Fără tine” , spunea Dj Maxx, în urmă cu o lună şi jumătate, la lansarea oficială a single-ului.