Verdictul a fost dat de un tribunal din Georgia. Nick Gordon nu a fost judecat penal pentru faptele sale, ci doar într-un proces civil în care a fost condamnat pentru ucidere din culpă, vizează daune totale de 36,25 de milioane de dolari, potrivit avocaţilor David Ware şi Glenda Hatchett, avocaţii fundaţiei Brown.
Fundaţia Brown, care a iniţiat acest proces, l-au acuzat pe Nick Gordon de moartea lui Bobbi Kristina, căreia i-ar fi oferit ”un amestec toxic” şi ar fi furat bani din contul starletei în timp ce aceasta se afla în comă. Nick Gordon a negat acuzaţiile şi a spus că a încercat să îi salveze viaţa iubitei sale.
Verdictul a fost pronunţat în lipsa acuzatului, care nu s-a prezentat la proces. Nici avocatul său nu a fost prezent.
Pe 31 ianuarie 2015, Bobbi Kristina Brown, pe atunci în vârstă de 22 de ani, a fost găsită fără semne vitale, în cadă, cu capul scufundat sub apă. Ea a fost spitalizată şi plasată în comă indusă timp de mai multe luni, însă organele ei interne au cedat şi starleta a murit în cele din urmă pe 26 iulie 2015.
Familia tatălui ei, rapperul Bobby Brown, consideră că Nick Gordon se face vinovat de decesul starletei.
Familia Brown a spus că Nick Gordon i-a administrat tinerei ”un cocktail mortal”. Totodată, Nick a fost acuzat de violenţă conjugală şi de faptul că a deturnat o parte din averea moştenită de Bobbi Kristina Brown de la mama ei, Whitney Houston.
Raportul autopsiei şi analizele toxicologice au arătat că decesul lui Bobbi Kristina Brown s-a produs prin ”înecare, asociată cu un consum de droguri”, în special marijuana, alcool, sedative şi alte medicamente împotriva anxietăţii, dar şi ”o substanţă derivată din cocaină” şi morfină.
Cântăreaţa Whitney Houston a murit în urma unei supradoze cu trei ani înainte de decesul fiicei sale, după ce a fost găsită în circumstanţe similare – neînsufleţită, într-o cadă – în hotelul Beverly Hilton din Los Angeles.