„Am alunecat pe un pavaj. Mi-am spart capul. Timp de două-trei minute nu am mai văzut, nu știu ce s-a întâmplat. A fost puțin ciudat. Nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Mie mi s-a făcut rău deodată, nu știu de la ce. Cei de acolo au spus că a fost un body-shutdown. Acum sunt la Brașov, am făcut analize la nivelul inimii și aștept să fac un tomograf. Analizele au ieșit bine, dar nu știu de ce am leșinat. Încă am probleme, nu mă pot concentra”, a declarat iubitul lui Ellie White, la ”Drept la țintă.
Cântăreața Ellie White s-a logodit la începutul lunii martie, cu managerul ei, Doru, cu care urmează să se căsătorească în vară. La început relația lor a fost strict profesională, însp „Cupidon” i-a adus mai aproape unul de celălalt.
„Eu şi Doru ne-am logodit pe un vas de croazieră. Am vorbit despre nuntă, dar până acum nu am avut timp liber s-o organizăm. Urmează să facem şi pasul acesta. Probabil o să mă mărit vara viitoare”, mărturisea cântăreața la începutul lunii, când a anunțat că s-a logodit.
Citește și:
De ziua ei, Ellie White a primit cel mai frumos cadou! Află despre ce este vorba!
Cântăreaţa Ellie White face furori peste hotare
 
 
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News