O bună perioadă s-a zvonit că Iulia Albu și-a mărit buzele, că a folosit acid hialuronic. Acum, vedeta neagă această intervenție și recunoaște că are altele, pe care le face periodic. „Mi se pare nociv ca toate persoanele publice din România să își ascundă de publicul lor intervențiile pe care le fac constant. Sunt de acord că, întrucâtva, asta ține de intimitatea fiecăruia, însă, atâta timp cât poți scoate pur și simplu o întrebare din interviu, a da un răspuns care este ridicol este deja ceva ce ţine de integritatea morală, un atribut care poate lipsi unei fete care apare în lenjerie intimă la TV, însă NICIODATĂ unui entertainer.
Da, am şi alte intervenții pe care le fac periodic. Nu, nu am absolut nicio intervenţie la nivelul buzelor şi nu am acid hialuronic și, în mod cert şi vizibil, nu am silicoane”, a explicat vedeta.
La nivelul nasului vedeta a avut o operație, dar nu una de schimbare a lui. „Am făcut o operație de reducție a cornetelor nazale. Din păcate, nu am putut evita acest moment. Norocul meu a fost să fiu operată de către doctorul Răzvan Filip, care a înțeles exact ceea ce îmi doresc şi motivele pentru care o schimbare în felul în care arată o trăsătură definitorie a feţei mele îmi poate afecta negativ cariera.
Am intrat în sala de operație cu protocolul semnat. Operația avea să NU îmi afecteze forma nasului. Şi a fost un succes”, a mai spus ea pentru viva.ro.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!