Iulia de la Abracadabra şi-a arătat, pentru prima dată, noul bust la TV. Tânăra a decis să-şi mărească sânii în urmă cu două săptămâni şi a ales implanturi de 390 ml. Acum, ea se gândeşte să îşi facă şi o operaţie la nas.
Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă a fost să arunc toate sutienele. Iubitul meu nu e de acord, a zis că sunt ok aşa cum sunt, dar a fost o decizie personală, pentru fericirea mea. Mă întors în America la jumătatea lunii octombrie şi trebuie să mă apuc să planific nunta. Probabil că voi ajunge să îmi fac şi o intervenţie la nas. Mă simt mai atrăgătoare ca niciodată”, a spus ea, în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.
Iulia Stănescu şi-a găsit marea iubire
Viaţa Iuliei Stănescu s-a schimbat complet în ultimii doi ani. După ce a fost părăsită de tatăl fetiţei ei, tânăra a venit să nască în România, în urmă cu doi ani. La scurt timp după ce a adus-o pe lume pe fetiţa ei, „pitica de la Abracadabra” a intrat în depresie şi a decis să se întoarcă în America. Aici, ea a început o relaţie cu un fost coleg de liceu, iar acum îşi face planuri de nuntă. „Mulţi m-au cerut de soţie. Cine a câştigat de fapt este un fost coleg de liceu şi acum, la câţiva ani mai târziu, aşa a fost să fie. Trăim o poveste de dragoste foarte frumoasă. Eu m-am mutat în New York. Am avut un fel de cădere psihică pentru că m-am simțit… Nu știu, am venit să nasc copilul în România și am plecat cu el plângând pe avion. Ne-am revăzut acolo şi de atunci am fost de nedespărţit. El e un tată extraordinar pentru fetiță și un om pe care simt că mi l-a dat Dumnezeu în viață”, a povestit ea, în urmă cu câteva luni.