Fanii actorului au aşteptat cu sufletul la gură ca Salman Khan să facă anunţul căsătoriei pe 27 decembrie, când acesta a împlinit 50 de ani. Chiar dacă admiratorii au fost dezamăgiţi, cei mai mulţi se bucură că totuşi preferatul lor nu este singur.
La petrecerea fastuoasă pe care a dat-o de ziua lui, acesta a fost însoţit de Iulia Vântur, sau Lulia după cum o alintă presa indiană, iar zilele trecute a apărut o nouă fotografie cu cei doi alături de câţiva prieteni, în compania cărora românca pare să se simtă foarte bine.
Mai mult, Anul Nou l-au petrecut tot la ferma lui Khan, unde Iulia a fost fotografiată în timp ce călărea chiar armăsarul preferat al iubitului ei.