Iulia Vântur este una dintre cele mai frumoase și mai senzuale vedete din România. Nici nu este de mirare că l-a cucerit până și pe starul bollywoodian Salman Khan, despre care se spune că ar fi iubitul ei, deși prezentatoarea de televiziune nu a confirmat niciodată acest lucru.

Deși ea refuză să comenteze pe seama presupusei idile pe care o are cu actorul indian, de data acesta a făcut un gest care o trădează.

Voluptuoasa blondă a postat, pe pagina ei de Facebook, o imagine în care apare nimeni altul decât starul de la Bollywood. Este vorba despre o imagine dintr-un film la care actorul lucrează.

„Minunat film”, a scris blonda.

„Performanță. Sultan. Îl iubesc. Emoții. Poveste de dragoste. Acțiune. Umor. Motivațional. Poveste de viață. Wrestling. Campion. Luptă pentru dragoste” – sunt hashtagurile puse de Iulia Vântur lângă imaginea cu Salman Khan.

INFO

Iulia Vântur este una dintre cele mai apreciate prezentatoare de televiziune de la noi. A apărut în postura de prezentatoare atât la pupitrul emisiunilor de știri, cât și la show-uri de televiziune. A trăit o poveste de dragoste cu nimeni altul decât Marius Moga. De cîțiva ani, despre ea se spune că ar avea o relație amoroasă cu Salman Khan. Ea a fost de mai multe ori în India, țara natală a starului bollywoodian. A stat la ferma actorului și i-a cunoscut familia acestuia.

Urmărește-ne pe Google News