Iulia Vântur şi Salman Khan trăiesc o dragoste cu năbădăi, mai ceva ca-n filmele indiene. Când sunt bine-mersi împreună şi toată lumea îi vede în faţa altarului, brusc se întrerupe idila şi fac o pauză destul de mare între… episoade. Deunăzi, după ce declara că se va însura cu o femeie care nu-i din India şi toţi ochii erau pe românca noastră, cum că ea va fi viitoarea doamnă Khan, Salman susţine acum sus şi tare că-i singurel, că-n viaţa lui nu există nimeni altcineva. Iulia, care tot timpul s-a ascuns pe după perdea în ceea ce priveşte idila cu actorul de la Bollywood, despre care spunea că-i doar un bun prieten, nu-şi face însă prea multe griji. Potrivit unei persoane apropiate vedetei noastre, cum “amicul” său nu s-a mai grăbit să o invite în vacanţă, la “Arpita”, ferma lui din Panvel, sexoasa blondă îşi face planuri să plece, totuşi, în India. Astfel că ea va suporta toate cheltuielile. “Iulia îşi va plăti singură biletele de avion. În India are însă multe prietene şi prieteni care o aşteaptă şi care o ajută cu cazarea, chiar dacă Salman Khan are alte treburi”, a adăugat sursa mai susmenţionată.