Iulia Vântur e stabilită de mulți ani în India. A reușit să aibă o carieră de succes și acolo, e cântăreață, urcă pe scenă și susține adevărate spectacole. Și în viața ei personală a avut succes la mii de kilometri de România. L-a cunoscut pe Salman Khan, alături de care formează un cuplu.

Acum, într-un interviu pentru Click, ea și-a anunțat marea revenire pe micul ecran. Vedeta realizează un show internațional, un show gândit chiar de ea. „Lucrez la un format de televiziune al meu, dar o să vorbesc mai multe când va fi cazul. Aproape l-am terminat. O să fie un show internaţional”, a declarat Iulia Vântur.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

În urmă cu o lună s-a aflat că Iulia Vântur muncește la un documentar-serial despre viața lui Salman Khan. „Am de terminat un proiect, un documentar serial, o poveste, portretul unui star văzut de toți cei din jur, iar starul este Salman Khan. Eu fac interviurile, e conceptul la care m-am gândit eu și pe care l-am pus în practică.

Am început filmările de anul trecut, apoi a trebuit să ne oprim, dar acum aproape l-am terminat, mai avem foarte puțin. Interviurile sunt cu toți oamenii importanți din jurul lui, care i-au marcat existența, care i-au schimbat viața. Cu interviul referitor și la părerea mea despre Salman, vedem cum vom face asta, nu pot da totul din casă”, a dezvăluit Iulia Vântur pentru Playtech.

Totodată, Iulia Vântur a mărturisit că o bună perioadă de timp a petrecut-o în America. A avut un turneu în Statele Unite, turneu de muzică și care s-a dovedit a fi un adevărat succes. „Am avut recent un turneu muzical în zece orașe din SUA, în New York, Washington, Chicago… Deci, cânt. M-am aflat în această postură și acum trei ani, înainte de pandemie, când am cântat tot în Statele Unite, iar acum a fost primul show mare pe care l-am făcut”, a mai spus ea pentru sursa menționată mai sus.

 
 

Urmărește-ne pe Google News