Femeia care i-a dat emoţii blondei a fost cea care l-a însoţit la finală pe Tudorel Filimon (foto), şi el fost concurent la “Ferma vedetelor”.
Finalul celor trei luni de trai la fermă a dus la scandal între vedetele participante, dar şi la numeroase acuzaţii din public. Iar la ultima ediţie a emisiunii, desfăşurată în platoul de televiziune, Iulia Vântur, prezentatoarea realityshow- ului “Ferma vedetelor”, abia a făcut faţă revoltei iscate în public.
Ştefan Stan, Vica Blochina, Augustin Viziru, Oana Radu, Dima Trofim, Tudorel Filimon, Dan Helciug, Mioara Velicu, Doiniţa Oancea, Corina Drăgulescu, Cristina Cioran şi Ionuţ Iftimoaie, Roxana Ionescu, Gina Pistol şi George Vintilă sunt vedetele care “s-au bătut” timp de trei luni pentru premiul de 50.000 de euro, dar şi pentru titlul de Mare Fermier acceptând traiul în comun, în condiţii de acum 100 de ani. De la acuzaţiile că Augustin Viziru ar fi într-o relaţie mai mult decât apropiată cu una dintre producătoarele emisiunii, care l-ar favoriza, până la acuzaţii voalate ale altor participanţi la ieşire, toate au făcut publicul să reacţioneze la finalul emisiunii, în ediţia în direct.
Scandalul s-a iscat din public
Spiritele s-au încins când Iulia Vântur a anunţat înainte de a se afla câştigătorul ce va face George Vintilă cu banii obţinuţi ca premiu. Din public au început să se audă huiduieli şi voci urlând: “E o făcătură!”.
Toată lumea s-a întrebat cine este femeia care a avut tupeul să se revolte. Surse din platoul emisiunii ne-au spus că acea care a tulburat bunul mers al show-ului nu era o spectatoare oarecare, ci tocmai cea care l-a însoţit pe Tudorel Filimon la show, cel mai probabil soţia lui. Iulia a încercat să calmeze cu greu spiritele: “Puteţi să ne lăsaţi să continuăm emisiunea?”.
În final, câştigătorul a fost George Vintilă, după ce favoritul Viziru a ajuns la spital cu degetele rănite. Ionuţ Iftimoaie s-a mulţumit cu premiul de “Cel mai iubit fermier” şi a plecat acasă împăcat. Concurenţii şi echipa de producţie au sărbătorit finalul show-ului, aseară, într-un local de pe Calea Victoriei.