Iulia Vântur a avut parte de o zi de naștere de neuitat, bucurându-se de prezența celor dragi și a iubitului ei, actorul indian Salman Khan. Vedeta, care a reușit să-și îndeplinească dorința cea mai mare de a deveni o artistă apreciată la Bollywood, a petrecut alături de prieteni și a împărtășit momentele speciale cu fanii săi pe rețelele de socializare.

Cu o carieră în plină ascensiune și o poveste de dragoste ce durează de aproape 10 ani, Iulia Vântur trăiește o perioadă fericită și împlinită atât pe plan profesional, cât și personal. De ziua ei, vedeta a avut alături câțiva invitați apropiați, printre care și Salman Khan, care nu a lipsit de la evenimentul special.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Fanii cuplului au fost încântați să vadă cât de fericiți sunt împreună și au transmis numeroase mesaje de felicitare și urări de bine pentru ei. Iulia Vântur a transmis și mulțumiri pentru cei care s-au gândit la ea.

„Sunt foarte recunoscătoare că am oameni minunați în viața mea.
Un mare mulțumesc pentru fiecare dintre voi care mi-ați binecuvântat călătoria. Vă iubesc, viața mea este mai frumoasă datorită vouă 🤗❤️
Vă mulțumesc pentru toate urările și dragostea, vă trimit o îmbrățișare mare și plină de iubire”, a scris Iulia Vântur pe contul său de Instagram.

Iulia Vântur, despre Salman Khan: „Sunt mândră de el, dar uneori este o provocare să strălucești și tu”

Dincolo de cariera ei, Iulia Vântur trăiește și de aproximativ 10 ani o relație de iubire cu Salman Khan. Ea a recunoscut acum că e o provocare viața alături de starul de la Bollywood. Cu toate acestea, e mândră de el și îl susține.

„Salman este precum o stea strălucitoare. El este scutul meu. Sunt mândră de el, dar uneori este o provocare să strălucești și tu, în timp ce ești înconjurată de o aură atât de mare, precum o are el”, a afirmat Iulia Vântur într-un interviu acordat City Times, în timp ce se afla într-o vizită în Dubai.

„El trăiește pentru munca sa, cufundându-se pe deplin nu numai în propriul rol, ci și în întreaga echipă și întregul proces”, a mai spus Iulia Vântur, citată de khaleejtimes.com.

Iulia Vântur locuiește în India, dar și în Dubai, unde și-a luat casă

De curând, fosta prezentatoare de la Pro TV a fost invitată în două emisiuni TV de prestigiu, „Dubai One” și „Lovin Dubai”, unde a dezvăluit detalii fascinante despre parcursul său profesional și despre cum a reușit să-și atragă admiratorii din întreaga lume.

În aceste apariții televizate, Iulia Vântur a împărtășit povestea sa, vorbind despre evoluția carierei sale și despre modul în care a reușit să câștige inimile publicului internațional. Talentul și farmecul ei au fost recunoscute și apreciate deopotrivă, consolidându-i statutul de artistă internațională.

Un moment memorabil a fost atunci când Iulia Vântur a dezvăluit că și-a achiziționat o locuință în Dubai, transformând astfel acest oraș în a treia sa casă. „Mă simt foarte bine aici, în Dubai. Am foarte mulți prieteni aici, am propria mea casă, de altfel am și o carte de identitate. Mă simt ca acasă aici.

Vin foarte des aici, fie că este vorba de muncă, de evenimente. Recent chiar am avut un show”, a declarat Iulia Vântur în emisiunea „One Dubai”. De remarcat este și că partenerul său, Salman Khan, deține, de asemenea, o proprietate în Emiratele Arabe Unite, ceea ce consolidează legăturile ei cu această regiune.

Urmărește-ne pe Google News