Au trecut două luni de când telespectatorii nu au mai zărit-o pe Iulia Vântur la pupitrul “Ştirilor PRO TV”, care a ales să plece la cel care ar fi iubitul ei, idolul indian de la Bollywood, Salman Khan (47 de ani). Recent, frumoasa blondină a confirmat că are o relaţie apropiată, de prietenie, cu Salman Khan, dar atunci, ce să însemne vestea dată ieri de ziarele indiene?

I-a fermecat şi pe părinţii indianului

“Iubita româncă a lui Salman s-a mutat în casa părinţilor lui”. Să nu se mai fi simţit Iulia în siguranţă la hotelul din Mumbai sau Salman a decis să ducă relaţia la alt nivel, acela al căsătoriei? Conform cutumelor indiene, sexul premarital şi mutarea iubitei în aceeaşi casă cu bărbatul ei semnifică în mod clar căsătorie. O lege în acest sens ar putea fi dată în curând, mai ales că recent, în statul Madras, Curtea Supremă a aprobat un act normativ conform cărruia sexul premarital înseamnă automat cununie civilă. De altfel, judecătorul care a decis asta a declarat că e convins că în curând acest lucru va fi generalizat în toată India. Pe de altă parte, apropiaţii lui Salman Khan au declarat că Iulia locuieşte cu părinţii starului cu avere de peste 200 de milioane de dolari pentru că nu se descurcă cu limba hindu. Dar ne punem noi întrebarea: până acum a avut translator?

 
 

Urmărește-ne pe Google News