Iulia Vântur pare să fie un subiect închis pentru starul de la Bollywood. Salman Khan a preferat să evite întrebarea reporterului, care l-a chestionat într-un interviu în legătură cu zvonurile legate de povestea de dragoste dintre el şi româncă, fentându-l tot cu ajutorul unei întrebări.
„Care Iulia? Poftim? Am tot citit mult despre asta, şi în afară de asta am şi auzit multe lucruri despre mine. Încă o dată, care Iulia?”, a fost răspunsul lui Salman.
Cu toate că neagă, la fel ca şi blonda din Iaşi, că ar fi avut o aventură, Salman şi românca au mai fost văzuţi ieşind împreună, în luna iulie, cu puţin timp înainte ca aceasta să se întoarcă în Bucureşti. Presa din India anunţa atunci că Iulia şi playboy-ul de Bollywood au fost foarte tandri unul cu celălalt în timp ce se aflau la un picnic.
„În România sunt bărbaţi mult mai frumoşi decât în India. Nu sunt iubita lui Salman Khan. Suntem doar amici. Măruţă, eu cu tine am luat masa mai des decât am luat-o cu Salman Khan. Am fost doar la un picnic. El e un om foarte bun, face multe acte de caritate. Asemeni tuturor starurilor din India şi el provoacă nebunie când ajunge pe stradă”, a declarat, la rândul ei, românca, la întoarcerea în ţară.

Prietenia dintre Salman și Iulia a dus la o frumoasă poveste de dragoste?

Playboy-ul de India, Salman Khan (47 de ani), și Iulia Vântur (33 de ani) s-au văzut pentru prima dată în ianuarie 2011, pe când blonda se afla cu Marius Moga într-o vacanță în această țară. Încă de atunci, între blonda cu ochi albaștri și sex-simbolul de Bollywood a existat o chimie, înfiripându-se pe loc o frumoasă prietenie, care a sfidat granițele geografice.
Ajunsă în țară, vedeta noastră continua să țină legătura cu Salman prin mesaje pe telefon, Skype sau pe chat. Pe fondul acestei candide amiciții la distanță s-a derulat și despărțirea dintre Iulia și Marius. Blonda nu a încetat să comunice cu prietenul ei în tot acest timp și, după mai multe vizite la el, acum un an, cei doi au ajuns la concluzia că între ei sunt sentimente mai puternice. Așa că, în 2012, Iulia și Salman au început să-și consume povestea de iubire, într-o discreție maximă, după cum a relatat presa indiană. Aceleaşi ziare din India scriau chiar că cei doi ar urma să se căsătorească. În ciuda acestor zvonuri însă, nici Iulia şi nici Salman nu au confirmat nimic din cele apărute până în prezent.
Citeşte şi:

  • IULIA VÂNTUR, lovită de GHINION! Vezi ce a păţit!
  • Salman Khan, în România, ÎMPREUNĂ CU FOSTA IUBITĂ INDIANCĂ!

 
 

Urmărește-ne pe Google News