Un tribunal din Mumbai a respins, luni, apelul actorului indian Salman Khan şi a decis ca acesta să fie judecat pentru omor din culpă şi nu pentru omor din imprudenţă, încadrare cu care ar fi scăpat cu o pedeapsă mult mai mică.
Astfel, dacă va fi găsit vinovat, starul de la Bollywood va fi condamnat la 10 ani de închisoare, o veste cumplită pentru ştirista Pro Tv-ului, Iulia Vântur, care se pare că şi-a găsit în sfârşit fericirea tocmai în braţele controversatului actor.
Salman Khan este târât prin tribunale de 11 ani din cauza unui accident de maşină petrecut la data de 28 septembrie 2002. Acesta s-a urcat băut la volanul bolidului său Land Cruiser, şi a lovit mortal un om al străzi şi a rănit alţi patru. Astfel, după audierea a 17 martori, procurorii au contestat decizia anterioară a instanţei, prin care Khan era încadrat la „omor prin imprudenţă”, calificând-o drept „greşită, ilegală şi contrară probelor de la dosar” şi hotărând că acesta trebuie judecat pentru „omor din culpă”. Actorul a atacat imediat sentinţa, însă se pare că fără succes.

Mai multe despre Iulia Vântur şi Salman Khan

  • Indianul lui Vântur îşi trage vilă în Dubai!
  • Indianul lui Vântur, mai bogat cu 1.200.000 $
  • Iulia Vântur, MESAJ PENTRU PRIETENI. Uite cât de RELAXATĂ este blonda

 
 

Urmărește-ne pe Google News