Sportul rege încă mai are lipici la fete. Sora mai mică a Nicoletei Luciu a stat liniştită în tribune şi a urmărit meciul sub privirile admiratorilor. Bucuroşi au fost şi fotbaliştii care au jucat parcă mai bine la vederea acesteia, mai cu dăruire.
Deşi a stat până la sfârşitul meciului nu s-a putut afla pentru ce echipă a venit. Vizibl grăbită,după fluierul final al meciului, frumoasa brunetă a plecat imediat. Până pe 7 aprilie 2012, în Piata George Enescu din Capitală se va desfașura Cupa Liceenilor bucuresteni la Fotbal editia 2012.
Acest eveniment a fost realizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret, împreună cu Inspectoratul Şcolar Bucureşti şi Federaţia Română de Fotbal.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei