Hoaţa, arestată
Aşa se face că fotomodelul care a cochetat şi cu emisiunea “Burlacul”, de la Antena 1, a fost invitat, sub pretextul unei cafele băute, chipurile, amical, în locuinţa colegei ei de podium. Numai că acolo, fetei i-au fost furate din poşetă cheile de la apartamentul pe care îl are pe Calea Victoriei, din Capitală şi aruncate pe fereastră Roxanei Tabără, care aştepta “marfa” jos. În timp ce Iuliana stătea liniştită la taclale cu amica ei din lumea modei şi cu Laura Andriţă, casa îi era golită de Roxana Tabără. După ce procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au analizat probele şi au ascultat mărturiile hoaţelor, care au recunoscut tot, Raluca Iacov şi cele două complice ale ei au ajuns la beci pentru 29 de zile.
I-a luat parfumuri, creme şi bijuterii
Din locuinţa manechinului Iuliana Mînza au fost furate parfumuri, creme, geluri de corp şi oje, bijuterii din aur simplu sau placate cu cristale Swarovski, 1.000 de lei, două laptopuri, un DVD, două perechi de ochelari de soare, o geantă Louis Vuitton şi un troller de la aceeaşi firmă, în care hoaţa Roxana Tabără a înghesuit obiectele sustrase.
Totul a durat 35 de minute
Din momentul în care Raluca Tabără a intrat pe uşa apartamentului manechinului Iuliana Mînza şi până a ieşit cu ce i-a picat în mână au trecut fix 35 de minute. Durata jafului (n.r. – 15.34 -16.09) a fost înregistrată, cu exactitate, de camerele de luat vederi montate la intrarea în locuinţa situată în buricul Capitalei.