Dansul a fost asigurat de ansamblul „Carpaţi” din Câmpulung Muscel, iar Orchestra Lăutarii a fost, ca de obicei, la datorie, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros. Ca în fiecare ediţie, cea mai grea probă a fost cea practică. Iuliana Tudor le-a pregătit celor trei invitaţi câte o surpriză. Astfel, Cristina Stamate, legată la ochi, a trebuit să ghicească ce obiecte de artizanat se află într-un cufăr adus în platou, Roxana Iliescu a avut de furcă cu nişte găleţi de apă, iar Alin Pascal a trebuit să calce o cămaşă şi să demonstreze că este gata de însurătoare. Proba a fost dificilă în special pentru Alin, deoarece mama sa, Matilda Pascal Cojocăriţa, aliată Roxanei Iliescu pentru emisiunea de vineri, i-a reproşat zâmbind, fiului său, că ar trebui să nu zăbovească o oră cu fierul de călcat în mână. Şi Roxana Iliescu şi Alin Pascal s-au arătat fericiţi de experienţa pe care au trăit-o alături de Iuliana Tudor în Studioul 1 al TVR şi au transmis românilor că, până la urmă, cel mai frumos lucru al acestei emisiuni este că poate ajuta concret în rezolvarea unor cazuri sociale.