Cel de-al șaselea episod al noului sezon „iUmor – Alege comedia”, difuzat în această seară, de la 20:00, la Antena 1, aduce în faţa celor patru juraţi, Cosmin Natanticu, Cătălin Bordea, Delia şi Cheloo, numere inedite de umor și invitați unul și unul. 

iUmor_4 (2)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Andreas Petrescu, moment excepțional pe scena iUmor, chiar de ziua lui Cheloo

Andreas Petrescu revine pe scena iUmor cu un moment excepțional la adresa juraților, dedicat, în special, lui Cheloo, chiar de ziua lui: „Au trecut 16 sezoane, Cheloo încă e aici/ Stai de atâția ani pe scaun, tu mai poți să te ridici?!”, au fost versurile care au deschis momentul actorului, iar reprezentația sa a făcut deliciul tuturor. 

Versurile în rimă au continuat și la adresa celorlalți jurați, stârnind hohote de râs pe platoul de filmare. „Mai bine ca niciodată!”, a fost reacția lui Cheloo la momentul lui Andreas, în vreme ce Bordea a declarat: „Cheloo ne-a amenințat să nu-i luăm nimic de ziua lui!”.

Mircea Cărtărescu nu a fost primit în Academia Română pentru un singur vot. Ana Blandiana, revoltată: „Încă o pată pe obrazul Academiei”
Recomandări
Mircea Cărtărescu nu a fost primit în Academia Română pentru un singur vot. Ana Blandiana, revoltată: „Încă o pată pe obrazul Academiei”

Alexandru Țiproc, regele invențiilor, revine pe scena iUmor de ziua lui Cheloo

„Regele invențiilor”, Alexandru Țiproc, a revenit pe scena iUmor chiar de ziua lui Cheloo și a făcut o declarație surprinzătoare la adresa juratului: „Domnul Cheloo este cel mai sincer om pe care eu îl cunosc și mă apreciază la adevărata mea valoare. Pare el dur, dar are un suflet bun, un suflet sfânt!”.

Se consideră un inventator desăvârșit, astfel că, înainte de a intra pe scenă, concurentul a declarat: „Eu am invenții strategice, printre care pești înhămați la… vapoare!”, iar Delia, când l-a văzut, a mărturisit: „Am așteptat reîntoarcerea lui pe scenă tot sezonul! Domnul Țiproc este esența acestui show. El este Regele!”, în vreme ce Cheloo s-a ridicat de pe scaun: „Maestre!”.

Cum i-a uimit Alexandru Țiproc, și de această dată, pe cei din platou și care este ultima sa invenție, pe care Cosmin Natanticu a aprobat-o: „Eu aș vrea să fiu primul client!”, telespectatorii pot afla urmărind, duminica aceasta, de la 20.00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, noul episod iUmor – Alege comedia sezonul 16, din cadrul căruia nu vor lipsi cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii.

Ce ascund dobânzile mari oferite de România la titlurile de stat pentru populație. Bancher: „Dacă iese președinte un extremist, vom fi în faliment în 6 luni”
Recomandări
Ce ascund dobânzile mari oferite de România la titlurile de stat pentru populație. Bancher: „Dacă iese președinte un extremist, vom fi în faliment în 6 luni”

Puține lucruri se știu despre viața personală a lui Cheloo. Acesta a declarat într-un interviu mai vechi că: „Lumea e preocupată de monden, de viața mea personală, lucruri pe care eu refuz să le discut. Nu-mi place, nu mi-a plăcut niciodată. (…) Dacă mă întrebi de viața personală, nici nu mă interesează.” Statutul de persoană publică este și unul dintre motivele pentru care rapperul evită locurile în care se află mulți oameni.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Marica13   •   28.03.2024, 21:17

Nu prea mă interesează domnul își dă prea multe aere

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme
Unica.ro

Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Fiica Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur a împlinit 18 ani și e ireal de frumoasă! Uite cum a pozat Sofia la vârsta majoratului: rochie neagră, mulată, elegantă, cu spatele gol, părul lung, de Cosânzeană
Libertateapentrufemei.ro
Fiica Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur a împlinit 18 ani și e ireal de frumoasă! Uite cum a pozat Sofia la vârsta majoratului: rochie neagră, mulată, elegantă, cu spatele gol, părul lung, de Cosânzeană
Jocurile lui Trump și România. Cum am putea profita, în loc să ne lamentăm: „Cele două tăișuri ale situației pot fi exploatate”
Adevarul.ro
Jocurile lui Trump și România. Cum am putea profita, în loc să ne lamentăm: „Cele două tăișuri ale situației pot fi exploatate”
Alexia Eram, confesiuni despre planurile ei de viitor. Ce și-a propus creatoarea de conținut: "Întotdeauna am vrut să fac ceva creativ"
Elle.ro
Alexia Eram, confesiuni despre planurile ei de viitor. Ce și-a propus creatoarea de conținut: "Întotdeauna am vrut să fac ceva creativ"
Delia a împlinit 43 de ani și a dat cea mai tare petrecere! Artista a organizat un concert aniversar, la care au participat o mulțime de vedete. Imaginile spun tot! Woow, ce s-a întâmplat pe scenă / FOTO

Momentul în care un tânăr e înghițit de o balenă în larg, filmat accidental de tatăl lui. Cum a reuşit să scape
Observatornews.ro
Momentul în care un tânăr e înghițit de o balenă în larg, filmat accidental de tatăl lui. Cum a reuşit să scape
Horoscop 14 februarie 2025. Capricornii au ocazia să apeleze la acea cumințenie interioară de care dau dovadă atunci când lucrurile se complică
HOROSCOP
Horoscop 14 februarie 2025. Capricornii au ocazia să apeleze la acea cumințenie interioară de care dau dovadă atunci când lucrurile se complică

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI