Potrivit medicului Florin Bica, purtător de cuvânt al spitalului ”Bagdasar-Arsenie”, unde este internat Iurie Darie, actorul a fost dezintubat, iar starea lui este staționară.
„Iurie Darie nu mai este conectat la aparat. Respiră singur, dar este în continuare intubat. Starea acestuia nu s-a ameliorat pe parcursul acestei zile. Deocamdată nu a vorbit cu nimeni. Deschide ochii şi strânge din când în când din mână”, a precizat dr. Florin Bica, pentru gandul.info.
Iurie Darie a fost transportat sâmbătă la Spitalul Universitar cu o ambulanţă, după ce a acuzat dureri în piept şi probleme de respiraţie. De aici, maestrul Darie a fost dus la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, medicii de aici spunând că, pe fondul complicațiilor postoperatorii, actorul a suferit și un atac cerebral.

Urmărește-ne pe Google News