Din luna mai a acestui an, Iurie Darie (83 de ani) şi cei dragi lui trec prin momente dificile. La 21 mai, maestrul a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe creier prin care i-a fost montat un tub care drena lichidul acumulat la creier.
După operaţie, actorul a mers la un centru de recuperare. La câteva săptămâni de la această operaţie, Iurie Darie a suferit un atac vascular şi a fost din nou internat în spitalul Bagdasar Arseni, din Bucureşti. De la acest moment, maestrul a petrecut cea mai mare parte a timpului conectat la aparate pentru a putea respira. Ba chiar, la un moment dat, el a avut nevoie de transfuzii de sânge. De mai bine de două săptămâni, strarea lui s-a ameliorat, astfel că azi medicii au decis să îi externeze pe marele actor.
Maestrul a fost transportat acasă cu o ambulanţă. Deoarece nu se poate deplasa singur, el a fost urcat pe o targă de paramedici. Şi tot ei au fost cei care, la sosirea acasă, l-au aşezat în pat. Pentru că încă nu poate mânca exclusiv pe gură, actorul are montat în nas un furtun prin care iubita lui, actriţa Anca Pandrea, îl hrăneşte cu mâncare pasată.
De altfel, în cele mai bine de trei luni de spitalizare, Anca Pandrea a fost nedezlipită de sufletul ei pereche şi, chiar şi atunci când medicii au fost rezervaţi privind recuperarea maestrului, ea a fost ferm convinsă că Iura al ei va ajunge acasă cu bine. Iar azi, după ce şi-a văzut omul în patul conjugal, a răsuflat uşurată.
Foto: Dumitru Angelescu