Anca Pandrea i-a făcut sâmbătă parastas lui Iurie Darie, la patru ani de la moartea regretatului actor. Tot sâmbătă, 5 noiembrie, a fost dezvelit și bustul sculptat de Constantin Sinescu în memoria soțului actriței.
Cei prezenți fost surprinși să observe că alături de bustul lui Iurie Darie se află și cel al femeii pe care a iubit-o atât de mult. Alături de Anca Pandrea, la cimitir au fost și Paul Surugiu, alias Fuego, cel care a contribuit cu bani pentru finalizarea bustului marelui actor.
Distrusă de durere, Anca Pandrea a făcut cu greu față situației, lacrimile i-au curs în timpul slujbei și abia a putut spune câteva cuvinte. Printre cei mai apropiați oameni ai actriței a fost și actorul congolez Victor Yila.
“Am cumpărat 9 vase, niciodată nu iau număr cu soț, pentru că nu consider că Iura a plecat, e cu mine, cu noi. De asemenea, florile le duc cu soț. În patru ani, cred că l-am visat de trei ori. Vorbesc cu el noaptea. Mă trezesc și vorbesc cu puiul meu, mi-a transmis mental să nu fiu supărată, să fiu bucuroasă că reușesc să îi fac bustul”, a declarat, pentru Libertatea, Anca Pandrea.
Actrița și-a folosit banii în scopul realizării bustului sculptat de Constantin Sinescu. Acesta a lucrat gratis, însă turnarea în bronz și alte cheltuieli au fost suportate de văduvă, care și-a folosit banii pentru realizarea acestui vis. Anca Pandrea a avut surpriza să constate că Fuego s-a oferit să contribuie financiar la realizarea lucrării în memoria regretatului actor.
“Fuego a fost singurul om care m-a ajutat cum a putut el din vânzarea tablourilor. Din dragoste, artist pentru artist”, ne spunea actrița în urmă cu doar câteva zile.
Iurie Darie, mari probleme de sănătate, înainte de moarte
Iurie Darie a murit la vârsta de 83 de ani, după o lungă suferinţă. Iurie Darie a avut mari probleme de sănătate în ultimele luni de viață, iar după intervenţii chirurgicale, starea sa a început să se deterioreze din ce în ce mai mult.
Astfel, în luna mai 2012, Iurie Darie a ajuns la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), cu o ambulanţă, după ce a acuzat dureri în piept şi probleme de respiraţie. Ulterior el a fost transferat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, unde fost operat pentru eliminarea lichidului acumulat în creier.
În luna septembrie, actorul era externat, după aproximativ trei luni petrecute în spitalul Bagdasar Arseni. În acest răstimp, el a fost supus unei intervenţii chirugicale, i-a fost montat un tub care drena lichidul acumulat la creier, a stat foarte mult timp conectat la aparate pentru că nu putea respira singur, s-a aflat o vreme în comă indusă şi a suferit şi un accident vascular cerebral.
Însă starea de sănătate a lui Iurie Darie a început să se deterioreze din ce în ce mai mult, iar în seara zilei de 9 noiembrie 2012, el a încetat din viaţă.
Iurie Darie, o carieră remarcabilă
Iurie Darie a avut o carieră remarcabilă.
Actorul s-a născut la 14 martie 1929, în Vadul Rașcov, județul interbelic Soroca (astăzi, Republica Moldova).
A avut roluri în peste 40 de producţii cinematografice. După ce a debutat în cinematografie, în 1953, în „Nepoţii gornistului” – în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe Marga Barbu şi pe Liviu Ciulei -, Iurie Darie a jucat în filme precum „S-a furat o bombă” (1961), „Dragoste la zero grade” (1964), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), „Fraţii Jderi” (1974), „Ringul” (1983), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Zâmbet de soare” (1987), „Oglinda” (1993), „Punctul zero” (1996), „Triunghiul morţii” (1999).
Iurie Darie a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi regizori români ai secolului trecut: Ion Popescu Gopo, Mircea Drăgan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis.
Totodată, actorul a interpretat și roluri memorabile în piese de teatru precum „Troilus şi Cressida”, „Umbra” şi „Pălăria”.
El remarcat şi în emisiunile de televiziune pentru copii, în care îşi etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini.
Iurie Darie a primit, în 2009, premiul de excelenţă pentru întreaga carieră
În 2009, Iurie Darie a primit premiul de excelenţă pentru întreaga carieră la Festivalul Comediei Româneşti – festCO.
Totodată, în luna martie 2012, Iurie Darie a primit premiul Gopo pentru întreaga carieră, iar la data de 1 iunie a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame din Capitală, în momentul în care actorul era grav bolnav.
Partenera de viaţă a actorului Iurie Darie, actriţa Anca Pandrea, a fost prezentă la evenimentul de dezvelire a stelei de pe Walk of Fame și a sărutat steaua actorului imediat ce a dezvelit-o, pe Aleea Cerebrităţilor. Actriţa a vorbit despre „Iura” ca despre sufletul şi viaţa ei.
„Iura trebuie să fie mai bine, să vă rugaţi pentru el. O să venim să îşi vadă steaua”, spunea actriţa, care, după ceremonie, a mărturisit că l-a simţit pe artist lângă ea.