În urmă cu mai bine de o săptămână, Jador a fost descalificat de la „Survivor All Stars”, după ce a fugit din tabăra Faimoșilor. La scurt timp, în competiție a intrat și iubita lui, Oana Ciocan, dar în echipa Războinicilor.
Pentru iubita lui, cântărețul a primit acceptul producătorilor și pentru câteva minute a revenit în competiția difuzată la Pro TV, unde i-a făcut o surpriză iubitei sale și a cerut-o în căsătorie. Cu ochii în lacrimi, Oana Ciocan i-a spus lui Jador DA, a zis că se căsătorește cu el.
Acum, într-un interviu pentru Libertatea, cântărețul a spus că nu regretă că a fost descalificat de la „Survivor All Stars”, regretă că a lăsat-o acolo pe iubita lui. „Nu am niciun regret. Nu-mi pare rău că am plecat, ci că am lăsat-o pe ea acolo. Când am văzut-o, mă abțineam cumva să nu plâng pentru că știu cât de mult mă iubește.
Pe drum către ea, aveam emoții foarte mari, treceam de la o stare la alta. A fost prima dată când m-am confruntat cu astfel de trăiri. Nu m-a iubit nimeni niciodată așa. Îmi iubește toată familia, iar toată lumea din jurul meu o iubește pe ea. Cred că e fata potrivită pentru mine”, ne-a zis acesta.
Povestea de iubire dintre Jador și Oana Ciocan de la „Survivor All Stars”
Totodată, el ne-a dezvăluit că povestea de iubire cu Oana Ciocan a început în octombrie, la scurt timp după ce au făcut controlul medical pentru emisiunea „Survivor”. „Trebuia să merg la analize înainte de intrarea în show, odată cu ceilalți Faimoși. Deoarece aveam o perioadă încărcată de concerte, am fost nevoit să merg odată cu Războinicii.
Cu o seară înainte de toate astea, eu am avut o discuție cu mama și tata despre faptul că ar fi bine să întâlnesc o fată bună. Ne-am rugat toți pentru asta. Imediat ce am intrat pe ușa spitalului, am sesizat-o. Nu o cunoșteam, credeam că e parte din echipa de acolo, dar am aflat că este concurentă”, spune Jador.
Și a continuat: „Eu venisem direct de la studio, nu eram deloc aranjat, dar cu toate astea, ea mi-a spus mai târziu că arătam foarte bine. Am intrat într-o cameră cu ceilalți Războinici, iar ea mă privea insistent. Gândindu-mă la ceea ce făcusem cu o zi înainte, mi-a trecut prin minte că ar putea fi chiar ea fata.
„S-a mutat la mine și ușor ușor, m-am îndrăgostit de ea”
Am întrebat cine merge să luăm o cafea și ea s-a oferit. După această discuție, am invitat-o să meargă cu mine la treabă, ea a râs și a crezut că glumesc. Când am ieșit de la un test medical, am văzut-o că se pregătea să plece și am continuat invitația de a merge cu mine.
La două zile mai târziu, s-a mutat la mine și ușor ușor, m-am îndrăgostit de ea. Când a aflat mama că am prietenă, mi-a cerut să avem un apel video și apoi a trimis-o pe sora mea cea mare să vadă cum este Oana, să se asigure că nu o să sufăr mai târziu. Apoi a venit sora mea mai mică și au avut parte de o discuție.
Și în final, au venit mama, tata și un pastor, prieten al tatălui meu, alături de soția lui. Toți voiau să o vadă și să o cunoască. După Crăciun, a venit la mine la Bacău, i-a cunoscut pe toți din familia mea, a discutat cu ei despre Dumnezeu. Eu i-am dat cadou o Biblie pentru că știam că așa va fi. A trecut cu ușurință peste toate aceste întâlniri, a fost ea”.