În finala Eurovision România 2022, Jamala a avut un moment care a stârnit multă emoție. Artista a urcat pe scenă îmbrăcată într-un costum negru, iar în mână, în timp ce cânta, a ținut steagul Ucrainei. Ea a interpretat, cu ochii în lacrimi, melodia „1944”, cu care Ucraina a câștigat Eurovision în anul 2016. „România, mulțumesc! Slavă Ucrainia!”, a spus Jamala imediat după ce a terminat de cântat.

Aurelian Temișan i-a greșit numele artistei și i-a spus Vladana. Prezentatorul i-a dăruit un buchet de flori în nuanțele drapelului Ucrainei. Jamala s-a uitat mirată la Aurelian Temișan când i-a spus numele greșit, pentru că acesta a confundat-o cu Vladana, reprezentanta Poloniei din acest an, care a fost invitată să-și cânte piesa la TVR.

„Vladana, emoție pură! Doamnelor și domnilor, dacă pacea ar însemna să valorificăm muzica mai mult și dacă ar însemna emoție, sensibilitate și trăire n-am mai avea parte niciodată de altceva decât de pace. Mulțumesc, Vladana! (…) Jamala, aceeași emoție o am și eu, ca și ea pentru ceea ce a transmis. Vine cu mare drag în România și are un mesaj pe care vrea să-l spună tuturor. Primește un buchet în culorile drapelului ei”, a spus Aurelian Temișan.

Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”
Recomandări
Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”
aurelian-temisan-si-jamala-eurovisionIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Jamala, mesaj de pace în finala Eurovision România 2022

Jamala, câștigătoarea Eurovision 2016, s-a refugiat în România, după patru zile de mers cu mașina, împreună cu cei doi copii ai săi. Din păcate, soțul ei s-a întors la Kiev și nu a putut fi alături de familie. Pe scena de la Eurovision România 2022, artista din Ucraina a transmis un mesaj de pace.

„Îmi doresc să îi invit pe toți ca noi să putem opri acest război. Este greu pentru toate femeile care se află acum ascunse. 

Războiul de acum din Europa îi reprezintă pe fiecare. Vreau să mulțumesc vecinului nostru. Vreau să mulțumesc pentru că și-a deschis primul ușile. Vă mulțumesc pentru tot”, a adăugat Jamala la TVR.

Vezi LIVE TEXT – Alegeri prezidențiale 2025 – turul 1. Urmărește cele mai noi informații despre prezența la vot și desfășurarea scrutinului!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Expunere fără inhibiții: cum diferă atitudinea mediteraneenilor față de corp comparativ cu americanii
Adevarul.ro
Expunere fără inhibiții: cum diferă atitudinea mediteraneenilor față de corp comparativ cu americanii
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Observatornews.ro
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi
HOROSCOP
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI