Toback, în vârstă de 72 de ani, este scenarist și regizor, având o nominalizare la Oscar în carieră.
Potrivit unui articol realizat de Los Angeles Times, 38 de femei l-au acuzat de hărțuire sexuală. Ele susțin că au fost abordate pe străzile din New York și li s-a promis că vor primi roluri în filmele regizate de Toback. Totuși, în timpul întâlnirilor cu regizorul acesta le punea întrebări sexuale, se masturba în fața lor și le atingea în zonele intime.
Regizorul a negat pentru LA Times toate acuzațiile care i s-au adus spunând că nu le-a întâlnit niciodată pe vreuna dintre acele femei, sau dacă s-a întțmplat, nu a durat mai mult de cinci minute și nu își aduce aminte.
31 dintre femei au vorbit despre pentru LA Times, printre acestea și Louise Post, chitaristă și vocalistă a trupei Veruca Salt, și actrița Echo Danon. Aceasta din urmă a povestit un incident de pe platourile de filmare ale filmului Black and White, când Toback și-a pus mâinile pe ea și i-a spus că va ejacula dacă ea se va uita în ochii lui în timp ce își ciupește sfârcurile. ”Toată lumea vrea să lucreze, așa că suportă”, a declarat Danon. ”De aceea am suportat, pentru că speram să primesc un nou rol”.
Știrea despre Toback apare în contextul în care producătorul Harvey Weinstein, a fost acuzată de hărțuire sexuală și asalt de aproape 40 de persoane.
Deși este mai puțin cunoscut decât Weinstein, Toback a avut o carieră de patru decenii de succes la Hollywood și este apreciat pentru originalitatea sa și pentru personajele exagerate create de el.
Născut la New York, absolvent de Harvard, profesor de scriere creativa si dependent de jocurile de noroc, și-a folosit propria viață ca sursa de inspiratie pentru primul sau scenariu, „The Gambler”, care a apărut în 1974 și a fost refăcut în 2014 cu Mark Wahlberg și Brie Larson.
De asemenea, a scris scenariu pentru filmul Fingers al lui Harvey Keitel, cu Robert Downey Jr și Molly Ringwald, Two Girls and a Guy, în care a jucat tot cu Downey Jr alături de Heather Graham, Harvard Man, cu Sarah Michelle Gellar, și documentarul Tyson, despre Mike Tyson.
Singura lui nominalizare la Oscar a fost pentru scenariul filmului Bugsy, regizat de Barry Levinson și cu Warren Beatty în rolul principal.
Următorul film al lui Toback este ”Viața privată a unei femei moderne” care îi are pe Sienna Miller și Alec Baldwin în rolurile principale.
Citește și: Andrada Mihăilescu, la doi ani după Colectiv: „Încă atragem priviri; mai mult de curiozitate decât de judecată“. Ea a supraviețuit, însă nu și iubitul său