Potrivit site-ului musicrooms.net, solista a ştiut întotdeauna să asculte problemele altora şi să dea sfaturi, fiind mereu un punct de sprijin pentru amicele ei din copilărie şi aoldescenţă. Pe de altă parte, când era vorba despre problemele ei, Janet le ignora şi se închidea în sine. Astfel, fără a încerca să fie o lucrare autobiografică, solista vrea să le povestească adolescenţilor câteva dintre cele mai des întâlnite frământări ale vârstei şi să îi ajute să treacă peste ele.

„Dacă cel puţin o singură persoană o să se simtă mai bine după ce-mi citeşte cartea, o să ştiu că am făcut o treabă bună”, a declarat Janet.

Una dintre problemele adresate de Janet în carte este „apariţia poreclelor”, aici cântăreaţa amintind despre faptul că în adolescenţă ei i se spunea „Dunk”, de la „donkey” (n.r. – măgar).

Citeşte şi Janet Jackson: ”După moartea lui Michael nu m-am putut uita la televizor”

 
 

Urmărește-ne pe Google News