Jasmina Răsădean se trage dintr-o familie de muzicieni, să cânte i-a venit la fel de firesc cum respiră, iar participarea la “Vocea României” era, cumva, un pas absolut normal pentru o fată care visează la o carieră în muzică.
Jasmina a ajuns în echipa lui Tudor Chirilă, după blinde-uri, însă la K.O. a pierdut lupta în fața lui Bogdan Ghirău. Atunci, Irina Rimes a salvat-o. În etapa de confruntări a luptat împotriva unui alt concurent luat de Irina de la Tudor, Mădălin, și a câștigat, mergând în live-uri.
Jasmina Răsădean de la Vocea României se trage dintr-o familie de muzicieni
Jasmina Răsădean are 17 ani, e din Arad și studiază la Colegiul de Artă din oraș. Știe să cânte la pian și la flaut, a evoluat pe scenă cu Filarmonica din Arad, iar de vocea sa minunată au avut ocazia să se bucure toți cei care i-au urmărit evoluția la emisiunea difuzată la PRO TV.
Bunica din partea mamei ei cântă muzică
clasică, iar tatăl ei bologic este lăutar și un virtuoz al acordeonului. Tânăra
crede că de la el a moștenit talentul, mai ales că îi seamăna foarte mult și fizic
și îi place foarte mult muzica lăutărească.
Concurenta Irinei Rimes provine dintr-o familia modestă și destrămată. Mama, care a fost manichiuristă, iar acum lucrează ca operator într-o fabrică, la banda e ambalare, a divorțat de tatăl Jasminei când fata avea 8 ani.
Mama a rămas la Arad, unde stă și Jasmina, iar
tatăl a plecat la Oradea, unde tânăra spune că merge des, pentru că a rămas
apropiată și de el.