Când în sfârşit ruleta i-a adus un rol confortabil, care să îi scoată în evidenţă calităţile vocale, mai exact transformarea în senzuala Dua Lipa, Jazzy Jo, partenera lui Zarug, a trăit o spaimă de zile mari. Cu doar două zile înainte de filmările pentru cea de-a treia gală „Te cunosc de undeva!”, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20.00, la Antena 1, cântăreaţa a fost diagnosticată cu laringită. 

„Nu mi-a venit să cred că mi se întâmplă asta, că pot să am acest ghinion!”, a declarat artista chiar înainte de a aduce pe scena transforming show-ului o colaborare de excepţie, care a reuşit să reunească două generaţii de fani din întreaga lume – Elton John & Dua Lipa.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„După ce am stat câteva ore ca să diger ghinionul care m-a lovit, m-am remontat, am început tratamentul şi am apelat şi la toate trucurile pe care le ştiam, pentru ca filmarea să mă găsească într-o formă cât mai bună!”, a mai completat Jazzy Jo.

Dacă a reuşit sau nu să ducă la bun sfârşit momentul pe scena „Te cunosc de undeva!” şi, mai ales, cum s-a descurcat artista cu senzualitatea personajului adus de ruleta „Te cunosc de undeva!”, telespectatorii vor putea urmări sâmbăta aceasta, de la 20.00, la Antena 1, în cadrul celei mai noi gale a transforming show-ului. 

Cine este Jazzy Jo

Jazzy Jo sau Ioana Sihota, pe numele ei real, este cântăreață, dar scrie și versuri. Aceasta face parte din echipa lui Smiley, la casa de discuri HaHaHa Production.

În 2021, Jazzy Jo a participat și la „X Factor”. Ea a ajuns chiar în finală. Jomajii a fost grupul format de Delia Matache la „X Factor” 2021. The Jazzy Jo Experience și Omajii au fost finaliști în emisiunea de la Antena 1. Ioana Sihota, cunoscută ca Jazzy Jo, împreună cu Gabriel Neagu, Rareș Neagoe și Cauê de Marinis formează trupa The Jazzy Jo Experience de patru ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News