Jean Paler, în vârstă de 72 de ani, continuă să înregistreze un succes impresionant în spectacolele de pe litoral în acest sezon estival, alături de cunoscuții artiști Maria Dragomiroiu și Constantin Enceanu. Însă, în ciuda acestui succes, actorul își exprimă nemulțumirea față de direcția pe care o ia umorul în prezent, fiind deosebit de critic la adresa colegului de breaslă, Mihai Bobonete, cunoscut pentru rolul său din „Las Fierbinți”.

Jean Paler și-a exprimat dezamăgirea față de ceea ce el consideră o degradare a umorului de calitate, lamentând dispariția marilor actori care au marcat scena teatrului românesc, precum Jean Constantin, Stela Popescu și Alexandru Arșinel. Într-un interviu pentru Click!, Jean Paler a declarat că nu poate accepta umorul promovat de Mihai Bobonete, pe care îl consideră „subcultură”.

„Din păcate, sunt ultimul mohican, din spatele meu nu mai vine nimic, mă bucur de atenția publicului, și vara asta, pe Litoral. Fac succes, sunt iubit, vine lumea la mine, ca să facem poze împreună, zici că am 20 de ani, nu 72!”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

„Nu oferă spectatorilor nici măcar un gram de cultură, el și ceilalți ca el se încadrează la subcultură”

Deși Mihai Bobonete se bucură de un succes considerabil la București, umplând Sala Palatului la fiecare reprezentație, numele său nu figurează pe afișele spectacolelor de la teatrele de vară de pe litoral. Jean Paler sugerează că există o explicație pentru această absență.

„Mihai Bobonete nu are spectacole pe litoral. De ce? Păi, el ce lasă în urma lui, ca actor? Vulgaritate, murdărie, glume de prost gust, cu miros și gust amar. Nu oferă spectatorilor nici măcar un gram de cultură, el și ceilalți ca el se încadrează la subcultură.

Cei din generația mea nu eram retarzi, ci reținuți în glumele cu tentă sexuală, acestea pe care Bobonete le promovează acum. Ca să faci lumea să râdă nu trebuie să-ți dai pantalonii jos. La glumele lor râd numai cei de teapa lor”, susține Jean Paler pentru Click!

Jean Paler a povestit și despre o experiență personală neplăcută la unul dintre spectacolele lui Bobonete, care i-a întărit convingerea că umorul din ziua de azi nu se mai ridică la standardele de odinioară.

„Acum 6-7 ani, s-a anunțat un mare spectacol cu Mihai Bobonete, dar și cu alți actori, la Sinaia, unde locuiesc. Am plătit 35 de lei biletul, enorm, mi-am luat de la gură niște bani, din curiozitate, ca să văd ce joacă.

Am rezistat până la final, ca să văd ce se întâmplă cu țara asta, mulți spectatori au părăsit sala, au fost scandalizați. E subcultură! Pe afiș scria foarte mărunt, jos de tot, că e spectacol interzis minorilor, dar cine a mai citit? Era sala plină de puștime, de 13-14 ani, asistau la mizeriile și la vulgaritățile lor, totul era urât, mizerabil, fără finețe”.

„Nu m-aș mai duce la spectacolele lui Mihai Bobonete, prefer mai degrabă să-mi dau duhul”

Actorul a decis să nu mai participe la evenimente unde Mihai Bobonete este cap de afiș, spunând că preferă să își păstreze integritatea artistică și să rămână fidel valorilor care l-au ghidat de-a lungul carierei sale.

„Nu m-aș mai duce la spectacolele lui Mihai Bobonete, prefer mai degrabă să-mi dau duhul, să îmi spun ultimul cuvânt și să plec pe lumea cealaltă decât să mai calc pe acolo.

Sunt atât de multe sinonime în limba română, există mii de feluri în care poți să faci oamenii să râdă, dar cei ca el au inteligența limitată. Au terminat un institut de actorie, dar cu ce profesori au învățat nici nu mă așteptam la mai mult din partea lor”, s-a mai confesat Jean Paler.

 
 

Urmărește-ne pe Google News