„O să stau cu burta la soare. Vorba vine, că nici nu am voie. Nu îmi permite sănătatea! Pe 14 iulie am primele spectacole la mare. Anul acesta plecăm mai repede cu o săptămână.

De 42 de ani merg la mare. Din 1986 joc în spectacole, iar înainte, în 1980, am început cu show-urile în barurile celebre de pe atunci precum: Acapulco, Potcoava, Scoica, Melody Bar… cele mai multe în Mamaia și Eforie Nord. Era lume bună. Jucam pe aceeași scenă cu Dan Spătaru, Jean Constantin, Cornel Constantiniu…”, a declarat Jean Paler.

jean-paler-munceste-pe-litoral-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Invitat acum ceva vreme în emisiunea „Teo Show”, de la Kanal D, actorul a vorbit pe larg despre ultimii ani din viața lui, despre problemele de sănătate pe care le are. „Sunt cardiac cronic, operat, cu stenturi, am și defribilator. Medicamentele mă costă 1.400 de lei pe lună.

Am o pensie de 840 de lei, mi-e și rușine. M-au uitat toți, parcă nici nu exist! Dacă nu aș avea familia să mă ajute, aș fi pierdut! În fiecare an stau în spitale câte patru luni. Am 4 stenturi și un defibrilator. Inima mea mai funcționează doar 30 la sută. Doctorii se minunează cum de mai poate inima să împingă sângele la cap și la picioare. Inima bate în fibrilații, face sincope. 12 secunde inima mea nu a bătut deloc”, a declarat el la TV.

Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican
Recomandări
Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican

Jean Paler a făcut în urmă cu câțiva ani un infarct chiar pe stradă, în orașul în care locuiește, în Sinaia. „Puteam să mor! Eram pe stradă, în Sinaia, și am făcut o sincopă. Am căzut în fața unei mașini. Omul a crezut că m-a lovit el cu mașina. Au dat telefon la 112 și m-au dus la Fundeni, unde m-au pus pe picioare. M-am obișnuit cu infarct după infarct”, a mai povestit actorul la Kanal D.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Viva.ro
Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Adevarul.ro
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Elle.ro
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
ANIMAŢIE. Greşelile care au dus la moartea copiilor din Huedin, găsiţi înecaţi
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Greşelile care au dus la moartea copiilor din Huedin, găsiţi înecaţi
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI